Primăria Oradea a semnat la începutul acestei săptămâni contractele de reabilitare energetică a încă opt instituții școlare prin investiții de peste 70 milioane lei, echivalentul a 14,6 milioane euro.

Clădirea Colegiului Național Iosiv Vulcan va intra în șantier

Lista lucrărilor este deschisă de reabilitarea celor două corpuri de clădire ale Colegiului Național Iosif Vulcan, din străzile Jean Calvin nr. 2 și Decebal nr. 76 în valoare toată de aproape 29 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al municipalității orădene, ambele lucrări au fost câștigate de asocierea de firme reprezentată de firma Sandorlukacs Construct care are ca subcontractanți firmele Ovinstal Electric, Helion Security SRL și Sting Prod SRL.

La fel, asocierea firmelor Costa VOC Impex și Idea Place SRL, cu subcontractați Helion Security SRL, Acom Distribuție și VD Team Instal, va face atât lucrările de reabilitare energetică ale Liceului Teoretic Aurel Lazăr (15,3 milioane lei) din strada Avram Iancu nr. 10, cât și a Școlii Gimnaziale Nicolae Bălcescu (9,1 milioane lei) din strada Erou Marius Cosma nr. 8.

Separat, firma Costa VOC Impex a mai câștigat, ca ofertant unic, licitația pentru reabilitarea clădirii Școlii Gimnaziale Lucreția Suciu din strada Griviței nr. 2, pentru suma de 7,1 milioane lei. Constructorul va avea ca subcontractori firmele Helion SA, Acom Distribuție SRL, Ergocon SRL și Florivas SRL.

Lucrări la grădinițe

Alte două lucrări au fost câștigate ca ofertant unic de firma Chintoflor Construct SRL, care va avea ca subcontractor CV Electro Europa SRL.

Constructorul va izola termic clădirea Grădiniței cu program prelungit 46 din strada Feldioarei nr. 17 (pentru 5,4 milioane lei) și cea a Grădiniței nr. 14, din strada Ion Bogdan nr. 20 (2,2 milioane lei).

La fel, clădirea Grădiniței cu program prelungit 42, din strada Salcâmilor nr. 8, urmează să fie reabilitată energetic de asocierea firmelor Halon Impex SRL (lider) și Flodor Transcom SRL, care au ca și subcontractant firma Amper Proiect pentru suma 4,6 milioane lei.

Valoarea lucrărilor nu conține TVA.

„Să înceapă lucrările cât mai repede”

Lucrările de reabilitare ale celor opt clădiri ocupate de instituții de învățământ vor fi finanțate prin Planul Național de Reconstrucție și Reziliență, așa că șantierele vor trebui deschise în cel mai scurt timp.

„Le-am pus constructorilor în vedere să înceapă lucrările cât mai repede ca să poată închide șantierele până în vara anului viitor, pentru a nu pierde finanțările europene”, a declarat pentru BIHOREANUL, șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa.

Potrivit contractului, lucrările vor viza, printre multe altele, reducerea consumului de energie pentru încălzirea și răcirea clădirilor, reabilitarea instalațiilor interioare și monitorizarea consumurilor.

„Executanții lucrărilor vor începe lucrările cu înlocuirea rețelelor sanitare și a celor de încălzire astfel încât în toamnă copiii să poartă merge la școală, iar peste iarnă să își poată continua cursurile fără probleme”, a spus Popa.

Școală în schimburi

De altfel, spre sfârșitul verii, înainte de începerea anului școlar constructorii vor trebui să se pună de acord cu reprezentanții instituțiilor de învățământ ale căror clădiri le reabilitează cu privire la calendarul lucrărilor astfel încât să deranjeze cât ai puțin orele elevilor.

„La nevoie se cursurile se vor desfășura în două schimburi, iar acolo unde va fi neapărat necesar provizoriu orele s-ar putea desfășura online”, a declarat Lucian Popa.

În prezent constructorii angajați de municipalitate derulează lucrări de reabilitare ale clădirilor care adăpostesc nouă clădiri cu destinație de învățământ, printre care cele două imobile ale Liceului Teoretic German Friedrich Schiller din străzile William Shakespeare nr. 22 și Piața Cazărmii nr. 7, Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din strada Alexandru Cazaban 48 și Liceul de Arte din strada Menumorut 33.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!