Oradea a atras și cheltuit anul trecut, pe achiziții și lucrări, de cinci ori mai multe finanţări europene decât în 2019. Fondurile comunitare atrase şi cheltuite pe lucrări în 2020 au atins suma record de 43 milioane euro.

1,9 milioane euro pe cap de angajat

"Sunt bani efectiv primiţi de la Uniunea Europeană şi cheltuiţi în Oradea pe proiecte cum ar fi: construcţia pasajului subteran de sub bulevardul Magheru, amenajarea noii linii de tramvai Calea Aradului - Nufărul, achiziţia primului lot de 10 tramvaie moderne, alte 10 urmând să sosească anul acesta, reabilitarea termică a şcolii Dacia şi altele", a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Marius Moş, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.

În medie, cele 43 milioane euro înseamnă 1,9 milioane euro atrase şi investite în municipiu anul trecut de fiecare dintre cei 23 de angajaţi ai direcţiei.

Potrivit raportului de activitate pe anul 2020, întregul portofoliu de proiecte al DMPFI se ridică la o valoare totală de 582 milioane euro, din care proiecte în valoare de 24 milioane euro finalizate în 2019 şi de 30 milioane euro în 2020.

În prezent, municipalitatea are în implementare proiecte în valoare de 306 milioane euro şi în pregătire, pentru perioada de finanţare 2021-2027, investiţii de încă 210 milioane euro.

Previziuni pentru 2021

Prezent la conferinţa de presă, primarul Florin Birta le-a mulţumit subalternilor pentru munca depusă. "Anul 2020 a fost un an în care am reuşit să construim foarte mult. Chiar dacă am avut această problemă cu pandemia de Covid-19, firmele au avut cale liberă să lucreze pentru că nu s-a circulat atât", a declarat Birta.

Potrivit primarului, anul 2021 se anunţă şi mai agitat. "Ne aşteaptă un an plin de şantiere în tot oraşul: va trebui să finalizăm linia de tramvai Calea Aradului - Nufărul, am început în ianuarie lucrările de modernizare a bulevardului Nufărul - Cantemir și vom demara în mai etapa a doua de amenajare a pasajelor subterane din Centrul Civic, pornind din zona blocului Cicero. De asemenea, pentru luna noiembrie este programată să înceapă şi etapa întâi din zona Catedralei ortodoxe, iar în vară va demarea etapa a III-a de reabilitare a reţelelor de termoficare", a declarat primarul Birta.

Pe lista celor 43 de proiecte aflate în implementare în 2021 se mai numără pietonalizarea Pieţei Ferdinand şi a străzilor Aurel Lazăr şi Libertăţii, reabilitarea termică a Şcolii Generale 11, a Colegiului Tehnic Mihai Viteazul şi a Liceului Ortodox Roman Ciorogariu.

De asemenea, anul acesta urmează să înceapă lucrările de amenajare a centrelor de cartier din Rogerius, Ioşia şi Nufărul, de modernizare a Pieţei Cetate, de construire a 23 de staţii pentru reîncărcarea vehiculelor electrice, precum şi cele privind trecerea cartierului Nufărul pe încălzire cu apă geotermală.