Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Într-o zi oarecare de la mijlocul săptămânii trecute, făcând per pedes un drum scurt din Calea Aradului până pe strada Primăriei, am cules trei „fapte diverse” poate nu întâmplătoare. E drept, pot fi văzute cam în orice oraș al patriei, dar eu le-am constatat la noi, cei-care-punem-coada-la-prună.
În stația de tramvai din dreptul Poliției de Frontieră, unde cu puțin înainte niște angajați ai OTL tocmai spălaseră cu detergent și cu un Kärcher băncuțele și pereții din plexiglas ai refugiului, totul arăta ca nou. Atât de nou încât părea o sfidare la trecerea timpului. Dar cineva, mai prompt ca un porumbel, o fi crezut că le dă „patină”. A marcat geamul cu un scuipat, ca o iscălitură de om simplu, din popor, fidel tradițiilor.
Câțiva pași mai încolo, la zebra spre colțul bulevardului Decebal, o coloană de mașini aștepta să înainteze. Doar că pedestrimea traversa de parcă s-ar fi înțeles să-i țină în loc, cât mai mult, pe cei de la volan. Treceau câte unul, câte doi, în șir indian, siguri și mândri că zebra le aparține sau de parcă participau la vreun protest occupy nedeclarat.
La cealaltă trecere, în intersecție, fremătau alți cai putere dornici să avanseze dinspre Primăriei către Emanuel. Vreo 200 erau ai unui gipan cu numere „dă Anglea”, geamurile coborâte și boxe date la maximum ce slobozeau o cântare care, dacă ar fi după „versurile” despre Isus și patimile Lui, părea o priceasnă, numai că ritmul era de... manea. Priceless: ortodoxie turcită, credință updatată, să moară Fiu'!
În vreo 10 minute, trei scene din Viena de pe Peța cât tot atâtea indicii despre acea parte a concitadinilor care în orașul cel fain se poartă ca la țară, unde strămoșii i-au călăuzit cu o singură învățătură: „Nu scuipa în curte, că-i a ta, ieși în uliță!”.
Da, Oradea e tot mai frumoasă, dar poate să rămână așa doar în măsura în care cei care o populează se ridică la nivelul orașului. Altfel, dacă încă scuipăm, confundăm manifestarea pioșeniei cu cea a cilindreei și o măsurăm în decibeli, dacă ni se pare că bulevardul e exclusiv al nostru, părem ca niște chiriași a căror casă a ajuns prea elegantă împotriva voinței lor.
Civilizația nu ține numai de fondurile europene cu care Primăria schimbă fața orașului, iar bunăstarea nu stă doar în salariile de la patron. Ține și de gesturile mici, de buna cuviință, de respectul pentru orice spațiu public, de înțelegerea faptului că urbea nu este decor pentru selfie-uri și atât. Putem tot înfrumuseța, dar cât de trainic tot dăm cu flegma-n plexi?...