Dacă Armata Roșie trece de Ucraina, urmăm noi la rând. Ca de obicei, Oradea vrea să facă excepție și, după ce a demonstrat că se poate face administrație altfel decât în restul țării, acum a luat măsuri specifice pentru pregătirea în caz de război.

Dacă rușii vin dinspre Răsărit, nu vor putea folosi infrastructura feroviară. Pe anumite tronsoane dintre Oradea și Cluj nici măcar exproprierile nu sunt făcute, așa că mulți dintre combatanții Armatei Roșii se vor lăsa la vatră până terminăm noi modernizarea.

Dinspre Arad, iar le va fi foarte greu să pătrundă. Circulația e gâtuită pe la Dedeman, ceea ce face ca și Aeroportul să fie greu operabil pentru invadatori. Degeaba ocupă pistele: până să ajungă în centru durează.

Nici pe șoseaua de la Cluj nu le-ar fi mai comod. Trafic infernal, autoturisme, TIR-uri vor bloca efectiv blindatele rusești. Ca să nu mai zic că pe la Oșorhei zona este gâtuită de pasajul suprateran, la fel cum și pasajul peste viitoarea linie de tram-tren va face deranj pe centură.

Prin învăluire, atacatorul n-are nicio șansă nici dinspre Satu Mare, că la fostul Real e alt pasaj în lucru. Iar în oraș lupta de gherilă va fi foarte dificilă. Parcurile toate sunt deja niște tranșee uriașe, unde apărătorii sunt avantajați de relieful în veșnică schimbare. Și chiar dacă ne cotropesc, până la urmă victoria le va lăsa un gust amar. Nu vor putea defila cu trupele biruitoare, pentru că și Corso-ul este în refacere.

Există o singură cale de acces, dar nu în Oradea, ci din Oradea, special pentru putiniștii care nu vor să lupte împotriva rușilor. E Șoseaua Borșului, de unde rusofilii se vor putea refugia în Occident, ca să-l submineze din interior.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!