1978. De la neon la sodiu
Tehnologia iluminării spaţiului public din Oradea s-a schimbat de mai multe ori în deceniile trecute. În anii 1950, pe străzile principale şi în parcuri erau montate corpuri de iluminat cu tuburi fluorescente, aşezate pe stâlpi de tip "banană" şi lampadare.
Prin 1960 au fost introduse becurile cu vapori de mercur, cu ajutorul cărora erau luminate pieţele centrale şi artere precum Republicii, Magheru, 6 Martie (azi Dacia), Cantemir, precum şi podurile din oraş. Ele aveau avantajul luminării unei suprafeţe mai mari faţă de becurile cu incandescenţă normală, fiind necesare mai puţine aparate de iluminat. Aveau dimensiuni diferite, inclusiv "pitice", folosite pentru luminarea ambientală a spaţiilor verzi şi pergolelor cu flori. În 1962 adoptarea sistemului de aprindere centralizată a iluminatului public încă era în discuţie.
În 1978, becurile cu filament incandescent şi cele cu vapori de mercur au fost înlocuite cu becurile cu vapori de sodiu. Ele emiteau o lumină portocalie, ajutând la perceperea mai uşoară a obiectelor şi consumând mai puţină electricitate. 460 de astfel de lămpi au fost montate în principalele intersecţii şi pe bulevarde, iar în anii următori în toate cartierele.
2023. Leduri şi senzori
Cea mai mare modernizare a iluminatului public din Oradea a avut loc în anii 2001-2002. Sistemul şi aparatele de iluminat montate atunci se folosesc şi azi, fiind vorba de becuri cu vapori de sodiu.
În ultimii ani, însă, tot mai mult este folosită tehnologia led. Economicoase, aceste becuri pot oferi o lumină rece sau caldă, având un unghi de "vizibilitate" mai redus decât al becurilor clasice. Iluminatul cu led a fost folosit la început pe străzile nou construite şi în spaţiile publice reamenajate dintre blocuri, soluţie adoptată în 2015 şi în Piaţa Unirii, apoi pe strada Vasile Alecsandri şi în Piaţa Ferdinand.
În acelaşi mod au fost supra-iluminate mai multe treceri pentru pietoni în anii 2022-2023, aparatele fiind dotate cu senzori de mişcare care, la prezenţa pietonilor, măresc luminozitatea ledurilor. Tot în 2022, Primăria şi-a exprimat intenţia de a accesa aproape 7 milioane lei de la Administraţia Fondului de Mediu pentru înlocuirea a 2.038 de corpuri de iluminat cu altele led, înlocuirea a 15 puncte de aprindere cu centrale de monitorizare a iluminatului şi montarea a 15 sisteme de telegestiune în punctele de aprindere.