1936. Pentru drumuri salubre

În 1924, în Oradea existau cam 200 de străzi, numărul lor crescând mult în următorii zece ani prin înfiinţarea unor noi cartiere de case. Numai o mică parte dintre ele erau amenajate sau asfaltate, iar curăţarea lor era o problemă.

Au existat şi atunci regulamente privind întreţinerea drumurilor publice. Cel al Secţiei Salubrităţii Publice a Uzinelor Comunale din 1936 prevedea că în cartierele de case proprietarii sunt obligaţi să măture trotuarul din faţa imobilului în fiecare dimineaţă, până la ora 6 în sezonul cald şi până la ora 7 în timpul iernii.

Pentru asigurarea circulaţiei, iarna străzile şi pieţele principale erau deszăpezite, omătul fiind strâns pe marginea carosabilului, pentru a fi apoi transportat cu căruţele în punctele de descărcare în Criş.

Deszăpezirea trotuarelor cădea în sarcina localnicilor, la fel dezgheţarea lor, prin presărarea de nisip, cenuşă sau rumeguş.

Vara, stropirea străzilor se făcea îndeosebi la amiază şi seara. Pentru menţinerea curăţeniei, transportul paielor, fânului, lemnelor şi al altor materiale voluminoase sau care riscau să se împrăştie pe drum era interzis pe străzile centrale.

2024. Principii similare

Îngrijirea şi menţinerea salubrităţii străzilor se fac şi azi conform unor regulamente ale municipalităţii.

Asigurarea şi monitorizarea salubrizării oraşului se face printr-un birou specializat din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei. Îngrijirea străzilor se face prin măturatul manual şi mecanizat, curăţarea rigolelor, încărcarea şi transportul deşeurilor şi stropirea mecanizată a carosabilului.

Conform unui program, deşeurile sunt transportate în zile diferite în funcţie de fracţii, locuitorii caselor trebuind să le scoată în faţa imobilelor în ziua colectării.

Transportul pământului sau al deşeurilor rezultate din construcţii se face obligatoriu în camioane cu bena acoperită, asta după ce anterior roţile sunt spălate la ieşirea de pe şantiere. Măsura nu prea este respectată, mai multe firme de construcţii fiind amendate în ultimii ani pentru împrăştierea de pământ şi ciment pe carosabil.

În caz de ninsoare, zăpada şi gheaţa sunt curăţate manual sau cu ajutorul utilajelor dotate cu plug şi se împrăştie material antiderapant solid şi lichid, întâi pe drumurile principale, apoi pe cele secundare, proprietarii de case, spaţii comerciale şi asociaţiile de proprietari având obligaţia să execute aceleaşi operaţiuni pe trotuarele şi aleile proxime.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!