1734. Biserica ce trebuia să dispară

Cea mai veche din Piața Unirii, Biserica Sfântul Ladislau (Szent László) a fost al doilea lăcaș catolic ridicat în oraș, după cucerirea habsburgică din 1692. Construcția s-a făcut între 1720 și 1734, iar biserica a servit drept catedrală episcopală până la finalizarea celei din Olosig.

În secolul XX, lăcașul a fost aproape de dispariție. În anul 1900, s-a analizat demolarea lui, în contextul construirii unei noi primării, ideea aprobată de primarul Bulyovsky József și de arhitectul Sztarill Ferenc, dar respinsă de Capitlul romano-catolic.

Pericolul mai mare a venit, însă, în regimul comunist. Un raport din august 1964 al ambasadorului Ungariei de la București arată că autoritățile voiau demolarea bisericii, invocând creșterea traficului spre pod și nevoia unei perspective urbanistice mai ample în piața centrală.

Biserica urma să fie deschisă pentru ultima dată în lunea Rusaliilor, pe 18 mai 1964. Vestea a fost anunțată cu o zi înainte, în timpul slujbei, iar în seara de 18 mai, biserica s-a umplut de credincioși. În jurul ei s-au strâns circa 1.500 de orădeni, mulți cântând imnuri religioase și plângând. Sute de oameni au rămas lângă biserică peste la miezul nopții, iar a doua zi, concitadini de diferite confesiuni au făcut un „lanț viu” în jurul ei. Protestul a avut efect, demolarea fiind anulată.

2026. Salvată, refăcută, resfințită

Planurile urbanistice care au vizat biserica Sfântul Ladislau au continuat. În ultimul deceniu al regimului comunist a fost discutată translarea ei din Piața Unirii pe strada Independenței, pe terenuri eliberate prin demolări.

Totuși, biserica în stil baroc a rămas în locul în care a fost ridicată cu mai bine de trei secole în urmă, iar astăzi este monument istoric. Între 2002 și 2006 a trecut prin lucrări de consolidare și renovare. De asemenea, la intrarea în lăcașul de cult, a fost montată o placă memorială care amintește de salvarea lăcașului în Rusaliile anului 1964.

Însă cea mai amplă restaurare din ultimele decenii a început în martie 2024. Lucrările au cuprins restaurarea fațadelor și a picturilor interioare, care au fost realizate la începutul secolului XX de artiștii Thury Gyula și Novák József. De asemenea, au fost refăcute instalațiile, acoperișul naosului și coiful turnului. Investiția, finanțată prin Compania Națională de Investiții, s-a ridicat la 12,3 milioane de lei.

După mai bine de doi ani de șantier, biserica salvată de orădeni de la demolare în urmă cu șase decenii a fost resfințită, pe 20 septembrie 2026, de episcopul Böcskei László, slujbă la care au luat parte numeroși oficiali și enoriași.


foto: Episcopia Romano-Catolică de Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!