1960. Predate la cheie

La finalul anilor 1950, în oraş se aflau în construcţie câteva ansambluri de apartamente cu dotări de cartier, precum cel de lângă Parcul 23 August (1 Decembrie), la intrarea pe Calea 1 Mai (Mareşal Averescu) sau pe strada Decebal. În general, ele erau ridicate pe terenuri fără construcţii sau cu clădiri puţine.

Aşa a fost cazul şi pe strada Cantemir, în zona delimitată de pârâul Peţa şi strada Bistriţei, şi vizavi, pe Făgăraşului. Blocurile au fost construite etapizat, primele trei, cu câte trei etaje şi acces prin coridoare exterioare, fiind predate în 1960. Proiectul prevedea 440 de apartamente în acelaşi cvartal. Până în 1967, majoritatea clădirilor erau gata sau în finisare, în acel an fiind încă în lucru blocurile dinspre Feldioarei, blocul C4 de pe strada Cantemir, C9 şi C10 dinspre strada Erkel Ferenc şi C8 de pe Bistriţei.

Toate au fost finalizate în 1968. În 1971 a fost dat în folosinţă şi un complex comercial aflat în mijlocul cvartalului şi care cuprindea alimentară, librărie, cofetărie, magazin de metalo-chimice şi oficiu poştal. În cealaltă parte a micro-cartierului, către strada Triumfului (Sextil Puşcariu), a fost ridicată o şcoală. Noul ansamblu a fost legat de oraş printr-o linie de tramvai, care avea capătul în dreptul Fabricii de bere.

2025. Cartier amenajat

Caracterul funcţional al micro-cartierului s-a păstrat până azi, cu mici schimbări şi cu spaţiul public modernizat.

Cele mai vechi dintre blocuri au fost renovate şi mansardate în anii 2000, în timp ce complexul comercial şi-a pierdut din importanţă. Majoritatea spaţiilor sale sunt libere, singurul ocupant constant fiind Oficiul Poştal nr. 10.

Peste drum, în anul 1985 a fost amplasată statuia lui Dimitrie Cantemir, lucrare aparţinând lui Ion Irimescu. În anii 1990-2000, zona nu a beneficiat de niciun fel de investiţii publice, între blocuri apărând, însă, câteva zeci de garaje. Ele au fost desfiinţate între anii 2019-2020, ulterior fiind amenajate alei pietonale şi locuri de parcare.

Doi ani mai târziu, în contextul modernizării bulevardului Cantemir, în cealaltă jumătate a zonei, către arterele Theodor Aman şi Ştefan Luchian, au fost făcute investiţii similare, în final fiind create 224 de noi locuri de parcare, alei şi accesuri către scările de bloc.

În aceeaşi curte a fost construită, acum circa trei decenii, o centrală telefonică. Închisă şi nefolosită de mai mulţi ani, ea e acum în renovare, urmând să cuprindă birouri de închiriat. Şcoala generală "Dimitrie Cantemir" aşteaptă încă o renovare generală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!