Reunit miercuri în şedinţă de îndată, Consiliul Local Oradea a aprobat indicatorii tehnico-economici ai unui proiect privind amenajarea unei centrale cu peste 15.000 de panouri fotovoltaice în jurul haldei de gunoi dintre străzile Matei Corvin şi Santăului.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local, investiţia, în valoare de peste 81 milioane lei, ar urma să fie finanţată prin Planul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Viitoarea centrală ar urma să fie racordată la sistemul energetic naţional, contribuind la reducerea emisiilor poluante şi atragerea de venituri la bugetul local.

"Prin producerea locală de electricitate din resurse regenerabile de energie, se va realiza o economie de energie şi de cost, cu impact pozitiv asupra bugetului", se menţionează în HCL.

Investiţia prevede montarea a 15.168 de panouri fotovoltaice monofaciale, fiecare cu o putere instalată unitară de minim 670 Wp.

Echipamentele electrice aferente vor cuprinde 48 de invertoare de 175 kW şi cinci posturi de transformare.

Centrala va fi racordată la sistemul energetic naţional prin staţia electrică din incinta CET-ului.

Parcul fotovoltaic va fi gestionat de la distanţă, prin fibră optică, cu ajutorul unor echipamente de monitorizare şi control.

Investiţia, în valoare 81,3 milioane lei inclusiv TVA, va fi suportată în proporţie de 45% din fonduri europene (30 milioane lei), diferenţa de 55% (51,3 milioane lei) urmând să fie acoperită de la bugetul local.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de un an.

Acesta este al doilea proiect privind dezvoltarea unui parc fotovoltaic lansat de municipalitatea orădeană în ultimul an.

În ședința din luna mai Consiliul Local a aprobat închiderea haldei de zgură a CET-ului de la Santău Mic și montarea de panouri fotovoltaice.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!