Finala Ligii Naționale de baschet masculin aduce din nou față în față pe CSM CSU Raiffeisen Oradea și U-BT Cluj-Napoca, după ce formația clujeană a încheiat semifinala cu SCM „U” Craiova în minimum de meciuri.
Campioana en titre s-a impus cu 103-83 în meciul 3 al seriei disputate la Cluj-Napoca, obținând calificarea în finală cu scorul general de 3-0. În meciul decisiv, cel mai bun marcator al gazdelor a fost Mitchell Creek, cu 24 de puncte, în timp ce de la Craiova s-a remarcat Kendall Tyrek Robinson, cu 20 de puncte.
Astfel, U-BT Cluj-Napoca va înfrunta CSM CSU Raiffeisen Oradea în finala Ligii Naționale, într-o reeditare a duelului devenit deja clasic în baschetul românesc. Este a patra finală consecutivă între cele două formații și a cincea din istorie, clujenii având în palmares trei titluri consecutive.
Seria finalei se va disputa după sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”, iar echipa orădeană, câștigătoare a sezonului regulat, beneficiază de avantajul terenului propriu.
Primele două partide ale finalei se vor disputa la Oradea Arena, dar programul complet este următorul:
– Meciul 1: marți, 26 mai, ora 19:00 – Oradea Arena
– Meciul 2: joi, 28 mai, ora 19:00 – Oradea Arena
– Meciul 3: luni, 1 iunie – BT Arena (Cluj-Napoca)
– Meciul 4: miercuri, 3 iunie – BT Arena (dacă va fi necesar)
– Meciul 5: duminică, 7 iunie – Oradea Arena (dacă va fi necesar)
După cum anunţă clubul bihorean, biletele pentru meciurile de la Oradea vor fi puse în vânzare joi, 21 mai, pe platforma Eventbook.ro, iar abonamentele rămân valabile.
Toate partidele din finală vor fi transmise în direct pe DigiSport și PrimaSport, precum și online pe FRB TV (YouTube).
Finala dintre Oradea și Cluj-Napoca readuce pe teren rivalitatea care a definit ultimele sezoane ale baschetului masculin românesc, cu două echipe obișnuite ale ultimului act al competiției naționale.