Peste 300 de metri din gardul de PVC, lung de 9,2 kilometri, al aeroportului orădean au fost doborâți, deformați și chiar rupți în urma furtunii de luni seară, însă acestea nu sunt singurele daune înregistrate. Directorul aeroportului, Răzvan Horga, spune că au fost afectate și panouri metalice ale clădirii terminalului, elemente de cablaj și alte echipamente, fiind în curs o evaluare completă a pagubelor.
Lucrările sunt în garanție 5 ani, afirmă acesta, astfel că reparațiile se vor face pe cheltuiala firmelor care le-au executat.
Nu doar gardul
Marți dimineață, la Aeroportul din Oradea a început inventarierea pagubelor pe care le-a provocat furtuna abătută în seara precedentă peste oraș, cu intensitate deosebită asupra zonei dinspre Nojorid.
„Pagube nu sunt numai la gard, ci și la elemente de cablaj, panouri metalice desprinse de pe clădirea terminalului și alte echipamente. Pagubele sunt în curs de evaluare, operațiunea va continua inclusiv mâine (n.r. – miercuri)”, a declarat BIHOREANULUI directorul Aeroportului, Răzvan Horga.
O parte din stricăciuni sunt vizibile dinspre DN 79. Din vecinătatea complexului comercial Era Shopping City și până în apropierea noului terminal de călători, pe o distanță de câteva sute de metri, elementele gardului din PVC pe care au fost montați senzori de mișcare și camere de supraveghere sunt doborâte, deformate sau rupte, câțiva stâlpi au fost scoși din pământ, iar mai multe panouri informative, cu tot cu stâlpii pe care erau montate, au fost îndoite ca niște foi.
Furtuna de luni seară a fost deosebit de puternică pe direcția vest - sud – vest, viteza vântului fiind de 120 km/h. Din acest motiv, cursa Tarom spre București a și fost anulată.
O altă furtună, produsă anul trecut, tot în luna iulie, a provocat și ea daune la aeroport, dar din cauza unor elemente de tablă desprinse de pe o clădire aflată vizavi, de cealaltă parte a DN 79, atunci fiind afectate inclusiv 16 mașini din parcarea aeroportului.
În garanție
„Toate lucrările recent încheiate sunt în garanție pe timp de 5 ani, inclusiv gardul, iar reparațiile se vor face pe cheltuiala executantului”, a mai declarat directorul aeroportului.
Amplasarea gardului, pe o lungime de 9,2 kilometri, în unele porțiuni acesta fiind din elemente PVC pentru a nu interfera cu echipamentele electronice, iar în altele metalice, a fost executată de firma Drum Asfalt din Oradea, din grupul Selina, în cadrul unui proiect pentru „Creșterea gradului de siguranță și securitate” în valoare de 47,6 milioane lei (fără TVA), din care 44,79 milioane lei cheltuieli nerambursabile din fonduri UE și de la bugetul de stat.
În cadrul acestui proiect a fost construit gardul perimetral de 9.282 metri liniari, dotat cu sisteme de detecție și camere de supraveghere, un dispecerat de pază, un drum perimetral pentru accesul vehiculelor de intervenție, un post de control acces pentru controlul persoanelor și vehiculelor care intră în zona de securitate cu acces restricționat și în zona de operațiuni aeriene, o remiză pentru două vehicule de intervenție PSI și o ambulanță, un garaj pentru vehiculele de mentenanță, fiind de asemenea achiziționate echipamente, vehicule și utilaje pentru control de securitate și pentru întreținere aeroportuară.