16 mașini din parcarea Aeroportului Oradea au fost avariate, marți după amiază, în urma furtunii foarte puternice care s-a abătut în zonă. Dezastrul s-a produs în fața terminalului 1 de pasageri, iar un BMW a suferit pagube atât de serioase, încât proprietara nici nu a mai putut porni cu el de pe loc.

Acoperiș zburător

Potrivit martorilor, distrugerile au fost cauzate de bucăți de tablă care s-au desprins de pe clădirea Shop Expert, de vizavi de aeroport.

Angajații Aeroportului Oradea au declarat marți seară BIHOREANULUI că, în timpul furtunii, de pe acel imobil s-au desprins foi de tablă care au început să zboare în toate părțile, pe marginea șoselei Oradea-Arad.

Unele au distrus mai mulți stâlpi de iluminat de pe partea cu clădirea, iar altele au ajuns, peste cele 4 benzi ale șoselei, în incinta parcării improvizate dintre cele două terminale.

Potrivit angajaților aeroportului, bucățile de tablă au avariat 16 mașini parcate în fața terminalului I. Unele autoturisme sunt avariate mai ușor, altele mai semnificativ: au parbrize sau geamuri sparte, oglinzi distruse laterale, capota motorului, aripi, portiere afectate.

(sursa video: Facebook, grupul Oradea, Zombori Zoli)

Numai una cu noroc

O a 17-a mașină a scăpat nevătămată și pare să fi aparținut cuiva care a participat recent la o nuntă.

O femeie din Beiuș, care a venit cu o cursă TAROM de la București, a avut surpriza să-și găsească BMW-ul avariat serios. I-a fost distrusă inclusiv direcția, astfel că nu a putut porni de pe loc. „Dezastru! Nu mai pot să merg cu ea”, a spus aceasta.

Bucăți de tablă au ajuns până lângă clădirile tehnice ale aeroportului, parcurgând o distanță de aproximativ 100-120 metri, și au distrus și o barieră de acces automatizată. De asemenea, firele electrice din zonă sunt avariate, iar un fragment metalic a distrus inclusiv ușa de la terminalul vechi al Aeroportului.

foto: Cititor BIHOREANUL

De altfel, imediat după furtună, în parcare au putut fi văzute tot felul de materiale de construcții, inclusiv grinzi din lemn mari și grele, purtate de vânt. 

foto: Cititor BIHOREANUL

Traficul auto a fost întrerupt temporar în zonă.

În cursul serii de marți, angajații aeroportului au încheiat, împreună cu agenți ai Poliției, procese de constatare a daunelor și remediază pagubele.

Zboruri în siguranță

Cursa TAROM a aterizat la ora 19, în siguranță, angajații aeroportului verificând înainte pista, ca să nu fie fragmente de tablă.

Potrivit directorului Aeroportului, Răzvan Horga, pasagerii care așteptau să meargă spre București cu avionul au fost adăpostiți în salonul VIP, care este cel mai protejat.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!