Trebuie să faci contorsionism dacă ești în biroul domnului primar Florin Birta ca să nu vezi de la fereastră starea jalnică a palatului de pe malul Crișului, cel de lângă Sinagoga Sion. Plase murdare şi rupte flutură pe ceea ce pe vremuri era o faţadă. Plăci de OSB şi nailonuri ţin loc de ţiglă şi toată coşmelia nu face decât să anuleze aspectul promenadei nu de mult inaugurate.
Nici clădirea unde se găseşte localul Bridge nu e mai dichisită. Dacă cineva s-ar apuca să o renoveze, sunt sigur că până şi orădenii ar rămâne uimiţi de cât de frumoasă poate să fie. Parafrazând un banc postrevoluţionar, au dreptate strămoşii noştri orădeni, pieriţi în fumul istoriei, când spun că nu putem noi zugrăvi în 30 de ani ceea ce ei au construit în doar câţiva ani.
Din păcate, nici atunci când clădirile sunt pregătite pentru renovare procesul nu duce neapărat la un final fericit. Pe Palatul Levay, de pe malul drept al Crişului, s-au amplasat schele şi plase. Partea de calcan a fost deja renovată, numai că, brusc, meseriaşii au dispărut. Nici nu-i de mirare, de obicei forfoteau prin zonă doi - trei speriaţi care se odihneau în roabă, sprijiniţi de o coadă de lopată.
La fel s-a întâmplat şi cu Palatul Ullmann, care cred că e campion în domeniu. De cel puţin două ori a fost împodobit cu schele, după care constructorii şi-au luat jucăriile şi au şters-o.
Eu ştiu că nu-i uşor să lămureşti oamenii să scoată bani din teşcherea ca să-şi renoveze faţadele. Ba, unii au socotelile lor, că e mai convenabil să plătească supraimpozitarea. La fel cum e mai uşor pentru edili să facă câteva pasaje, parcuri şi drumuri, cu aceiaşi și aceiași constructori, pentru că deja treaba merge ca unsă.
Dar nu poţi lăsa inima oraşului pătată de nişte clădiri - e drept că deja nu foarte multe - numai pentru că băieţii de la compartimentul "Lămurire locatari" nu-s capabili să ducă treaba la bun sfârşit.