Cu două zile înainte de punerea la dispoziția orădenilor a noii parcări din strada Iosif Vulcan, primarul Florin Birta a afirmat că anul acesta orașul va avea aproape 2.500 de locuri în parcările subterane și supraterane, iar municipalitatea va păstra nemodificate tarifele și anul viitor.
Noua parcare are locuri dedicate nu doar pentru mașinile persoanelor cu handicap ori electrice, ci și pentru motociclete și biciclete, iar numărul locurilor libere este afișat separat pentru fiecare nivel.
Finalizată în devans
Parcarea din strada Iosif Vulcan, cu doar 121 locuri, este cea mai mică, dar și cea mai dotată, au putut constata jurnaliștii în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în teren, cu primarul Florin Birta prezentând facilitățile, dar și furnizând câteva explicații în urma unor critici.
Edilul a ținut să sublinieze că darea în folosință a parcării va avea loc de Ziua orașului, adică joi, pe 12 octombrie, lucrările fiind executate de firma constructoare, Drum Asfalt, în devans față de termenul contractual, care era stabilit pentru data de 15 noiembrie.
„Până la 1 ianuarie 2024, orădenii o vor putea folosi fără să achite tarifele de parcare, ca să se obișnuiască cu această parcare, urmând ca de anul viitor să intre în vigoare tariful obișnuit, același pentru toate celelalte parcări din oraș, 3 lei pe oră, și care va rămâne nemodificat și pentru anul viitor”, a spus Birta.
Acesta a arătat, de asemenea, că municipalitatea își continuă planul început în 2020, de a da în folosință cel puțin câte o parcare în fiecare an, iar „cu această parcare ajungem la aproape 2.000 de locuri de parcare construite în parcări subterane și supraterane. Odată cu finalizarea la sfârșitul anului a parcării de la Catedrala Ortodoxă din Centrul Civic, ne vom apropia de 2.500 locuri”.
Răspuns la critici
Reprezentantul constructorului, inginerul Alex Ienciu, a afirmat că la parcarea din Iosif Vulcan „mai trebuie făcute doar mici reglaje pe partea de curenți slabi”, adică reglarea iluminatului cu becuri tip LED și senzori care identifică și semnalizează dacă fiecare loc este liber sau ocupat, urmând, de asemenea, ca ISU să emită autorizația de siguranță la incendiu.
O formalitate, a sugerat primarul, care a precizat că „cererea de emitere a autorizației a fost depusă la ISU, iar reprezentanții ISU au asistat la fiecare fază a lucrărilor și ne-au spus că este în regulă, că autorizația va fi emisă și că parcarea poate fi folosită”.
Pe de altă parte, Birta a răspuns, indirect, și criticilor conform cărora parcarea nu seamănă total cu randarea prezentată la lansarea proiectului, dar și că Primăria nu a mai construit, așa cum s-a angajat, o fațadă în locul clădirii demolate pentru asigurarea accesului în și din parcare.
„În zona centrală nu se poate construi nimic fără avizul Direcției pentru Cultură, inclusiv proiectul clădirii și inscripția (n.r. – comparată de unii cu o invitație la nuntă) au fost modificate după cerințele Direcției pentru Cultură. Pe partea dinspre stradă a fost un corp de clădire care a fost demolat parțial, noi (n.r. – Primăria) am propus cinci variante pentru refacere, dar încă nu am primit niciun aviz. Când vom primi acordul, acel corp de clădire va fi reconstruit, dar am zis că era anormal ca până atunci să nu dăm în folosință parcarea”, a lămurit primarul.
Dotări complete
Noua parcare din strada Iosif Vulcan, care a costat 14 milioane lei, are 121 de locuri dispuse pe patru niveluri, dintre care un demisol, la fiecare fiind amenajate câte 4 locuri pentru mașinile persoanelor cu handicap, pentru care parcarea este gratuită, dar și câte 4 locuri la fiecare nivel pentru motociclete.
De asemenea, parcarea are și o stație de încărcare pentru vehicule electrice, dintre care două de 220 kW și două de 22 kW, acestea urmând să fie montate însă doar pe 25 octombrie. „Furnizorul stațiilor de încărcare, știind că termenul pentru finalizarea parcării era 15 noiembrie, nu s-a grăbit să le aducă, dar vor fi aduse și montate pe 25 octombrie”, a spus primarul.
Totodată, fiecare loc de parcare pentru autoturisme are limitatoare pentru ca mașinile să aibă reper de oprire înainte cu 30 cm de a lovi zidul, chiar dacă șoferii sunt mai puțin îndemânatici sau utilizează vehicule fără senzori.
Atât în interior, cât și în exterior, parcarea are și rasteluri pentru biciclete, 8 și respectiv 14 la număr.
Fiecare loc de parcare are senzori pentru a se afișa la intrare numărul locurilor libere pentru fiecare nivel, distinct, iar persoanele care își lasă mașinile aici vor avea acces pietonal atât spre strada Iosif Vulcan, cât și spre Republicii și Aurel Lazăr.
În fine, primarul a spus că una dintre clădirile cu care parcarea se învecinează pe strada Iosif Vulcan va intra anul viitor în lucrări pentru reabilitarea fațadei, pentru ca întreaga zonă să arate la fel de bine întreținută.