Cele 50 de locuri de parcare la sol din fața clădirii Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea au fost desființate. Pe amplasamentul eliberat constructorii amenajează o piațetă cu bănci pentru odihnă, spații verzi și alei pavate cu granit.
O piațetă cu spații verzi
„Zona a intrat în lucru în urmă cu două săptămâni. Locurile de parcare au fost desființate, iar pe amplasamentul lor se lucrează la amenajarea unei piațete cu spații verzi și bănci pentru odihnă”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.
Municipalitatea a decis în toamnă eliminarea locurilor de parcare de la sol, după darea în folosință a parcării supraetajate cu 516 locuri din vecinătatea spitalului, pentru a lăsa mai mult loc disponibil pietonilor.
„Lucrările de amenajare a piațetei se vor finaliza până la sfârșitul acestui an. Partea de amenajare a spațiului verde va fi făcută, însă, abia în primăvară”, a explicat Marchiș.
Astfel, la finalul lucrărilor, în partea dreaptă a fostei parcări, în sensul vederii spre spital, va exista pe viitor o zonă verde delimitată de locuri de parcare pentru taxiuri, marcate paralel cu bordura.
În partea stânga a amplasamentului vor fi amenajate două benzi pentru circulația autovehiculelor, câte una pe sens, pentru accesul rapid al ambulanțelor.

„Nu se vinde”
În cursul zilei de marți, angajații Gavella lucrau la amenajarea zonei pietonale. Pe amplasamentul celor două rânduri cu circa 50 de locuri de parcare a fost trasat și umplut cu pământ conturul viitorului spațiu verde.
Zonele verzi au fost delimitate cu borduri, iar între ele sunt amenajate viitoarele alei. Pe stratul suport, două echipe de constructori montau deja pavajul din piatră de granit.

„Aleile vor fi pavate cu piatra de granit recuperată de pe strada Republicii, acum în reamenajare”, a declarat directorul Sebastian Marchiș.
Municipalitatea va folosi granitul, atât cât se poate recupera, pentru a pava și alte zone din oraș. „Piatra recuperată nu se vinde. Sunt destule amenajări care se pot face cu ea”, a declarat directorul.
Lucrările de amenajare a piațetei sunt realizate de firma Gavella, în baza contractului-cadru de reparații și întreținere străzi. Costul acestora va fi cunoscut la finalul execuției.
