Parcarea supraetajată cu 516 locuri de lângă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor va fi inaugurată în cursul lunii septembrie.
"Până la sfârşitul acestei luni"
Constructorii au finalizat lucrările la clădire, au început curăţenia în interior şi lucrează la amenajarea viitorului drum de acces la etajele superioare ale parcării, care porneşte din strada Gheorghe Doja.
"Până la sfârşitul acestei luni parcarea va fi dată în folosinţă. Constructorii amenajează drumul de acces dinspre strada Gheorghe Doja către strada Rimler Károly, care va duce la nivelurile superioare ale parcării. Executanții nu pot avansa o dată de finalizare pentru că ploile din ultimele zile au îngreunat ritmul lucrărilor", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul de Oradea, Teofil Filimon.
Potrivit acestuia, executanţii mai au de amenajat încăperea postului trafo din spatele parkingului şi de făcut curăţenie în interiorul acestuia.
În pregătirea inaugurării, municipalitatea a amenajat deja două sensuri giratorii: primul la intersecţia străzilor Louis Pasteur şi Salvării, iar al doilea chiar în faţa parcării, la intersecţia străzilor Gheorghe Doja şi Salvării.
"Cele două sensuri giratorii au fost amenajate pentru fluidizarea traficului în zonă", a spus Filimon.
Marţi, constructorii asfaltau în jurul sensului giratoriu, precum şi trotuarul din faţa parcării, şi trasau marcajele rutiere de pe carosabil.
Piaţetă în loc de parcări
Inaugurarea parkingului nu va însemna însă închiderea şantierelor din zonă.
"După ce parcarea va fi dată în folosinţă, vrem ca în faţa Spitalului Judeţean să amenajăm o piaţetă publică. Spaţiul, în prezent ocupat de maşini, este foarte aglomerat şi, văzut de sus, arată foarte urât", a spus viceprimarul Teofil Filimon.
Amenajarea piaţetei se va face cu desfiinţarea celor circa 50 de locuri de parcare la sol existente în prezent.
"Vor rămâne doar locurile de parcare pentru taximetre, celelalte vor fi desfiinţate, iar şoferii îşi vor putea lăsa maşinile în parcarea mare", a adăugat acesta.
Pe spaţiul eliberat, municipalitatea intenţionează să amenajeze o bandă de urgenţă, marcată cu roşu şi rezervată exclusiv ambulanţelor, precum şi spaţii de relaxare cu bănci şi verdeaţă pentru aparţinătorii pacienţilor.
Măsura nu va afecta locuitorii zonei. "Nici acum aceştia nu îşi lasă maşinile în parcarea la sol, pentru că aceasta este taxată la oră, nu ca parcare de domiciliu. Pe viitor vor putea să îşi achiziţioneze abonament de riveran în parkingul supraetajat", a explicat Filimon.
Viceprimarul nu a avansat o dată de începere a lucrărilor care vor avea loc, oricum, după inaugurarae parcării cu 516 locuri. „Deocamdată avem doar o viziune cu privire la modul în care vrem să arate această zonă”, a declarat acesta.

O investiţie aşteptată
După cum BIHOREANUL a mai scris, parcarea supraetajată de lângă Spitalul Judeţean va avea 516 locuri dispuse pe 5 niveluri. Ea va asigura şi 21 de locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi şi mai multe staţii de încărcare pentru autovehicule electrice.
Parcarea este construită de asocierea Drum Asfalt – Grup Construcţii Est, pentru suma de 45,854 milioane lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată din bugetul Primăriei Oradea.
Termenul iniţial de finalizare, 31 iulie, a fost prelungit din cauza unor lucrări neprevăzute. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor a cerut amenajarea unei scări de incendiu pe clădirea Spitalului Judeţean, fapt care a impus reproiectarea şi îngustarea drumului dintre spital şi parcarea supraetajată.
Ulterior, municipalitatea a cerut colectarea apelor pluviale de pe deal şi a început pregătirea documentaţiei pentru amenajarea unui drum de legătură între strada Gheorghe Doja şi strada Rimler Károly, de pe dealul din spatele construcţiei. Această cale de acces ar urma să fie scoasă la licitaţie anul acesta şi dată în folosinţă în 2026.
Darea în folosinţă a parkingului este aşteptată cu nerăbdare de către şoferii care nu găsesc loc de parcare lângă spital, mai ales că în ultimii doi ani municipalitatea a desfiinţat circa 100 de locuri în zonă.
