Primarul Oradiei, Florin Birta, a anunțat joi că unul dintre cele mai vechi parcuri din oraș, Nicolae Bălcescu, va fi modernizat, așa cum de altfel se va întâmpla și cu alte zone verzi aflate în centrul orașului.

Printre altele, în parcul Bălcescu, azi aflat într-o stare precară, se vor pava alei cu porfir, vor fi amenajate noi locuri de joacă, cu materiale naturale, iar clădirile care acum găzduiesc un restaurant și o toaletă publică vor fi demolate, pentru a face loc unei cafenele cu terasă și unor toalete cu sisteme de auto-curățare.

Teatrul de vară va fi reabilitat

Proiectul de modernizare și revitalizare a parcului Nicolae Bălcescu, cu o suprafață totală de 23.800 mp, a fost aprobat, joi, de Consiliul Local Oradea și prevede că aleile pietonale vor fi amenajate cu piatră de tip porfir, în jurul statuilor din parc și în centrul zonei verzi se vor amenaja zone de întâlnire sub formă de piațete publice, iar teatrul de vară, cu o suprafață de 112 mp, va fi reabilitat.

Locul de joacă va rămâne pe aceeași poziție, dar va fi dotat cu echipamente realizate în mare parte din materiale naturale.

Parcul are și o stație de pompare a Companiei de Apă pentru sistemul de canalizare din zonă, care va fi mascată cu o structură pe care vor crește hortensii cățărătoare. De asemenea, mobilierul urban din parc va fi înlocuit și se va introduce un sistem de irigație, care fie va fi conectat la rețeaua de apă a orașului, fie va fi alimentat din propriul foraj, Primăria căutând cea mai bună soluție din cele două opțiuni.


În prezent, parcul Bălcescu nu arată prea bine, cu gazon uscat sau dispărut în urma numeroaselor săpături la rețele, fără prea multe flori și cu mobilierul urban învechit

Parc cu magnolii, stejari, arbori de gumă

Reabilitarea parcului va presupune și plantarea a 116 arbori din diferite specii, mutarea a 16 copaci tineri în alte zone din parc, dar și transplantarea a 13 frasini în afara parcului.

„Arborii existenți maturi și bătrâni care sunt propuși spre păstrare vor fi scanați toți cu un tomograf care ne va da starea de sănătate a lor și ce trebuie să facem în continuare pentru a-i păstra”, a declarat primarul Florin Birta, într-o conferință de presă ținută înaintea ședinței de Consiliu Local.

Printre speciile alese pentru plantări în parcul Bălcescu se numără măr decorativ, arborele de gumă (liquidambar), mesteacăn, stejar și magnolie.

Despăgubiri pentru restaurant

Parcul are în prezent o clădire care funcționează ca restaurant (foto jos) și o alta cu toalete publice, dar nefuncționale. Ambele construcții vor fi demolate, a anunțat Birta.

„Acele clădiri vor fi propuse pentru demolare. În cadrul parcului vor fi amplasate toalete cu auto-spălare, la fel cum sunt amplasate și în celelalte parcuri din municipiul Oradea”, a declarat Birta.

În locul restaurantului, Primăria vrea o cafenea cu terasă, așa cum de altfel a comandat și în alte parcuri pe care le modernizează, cum e Petőfi.

Pentru demolarea restaurantului, Primăria va plăti despăgubiri firmei care îl deține. Potrivit lui Birta, firma respectivă folosea terenul din parc în baza unui contract care a expirat în urmă cu doi ani, iar acum municipalitatea va comanda un raport de evaluare, pentru despăgubirea proprietarilor.

Când vor începe lucrările

După finalizarea lucrărilor de reabilitare, parcul Nicolae Bălcescu nu va mai fi împrejmuit cu gardul metalic, a mai spus Birta. De altfel, pe latura dinspre strada Evreilor Deportați, zona verde nu mai are deja gard, ceea ce îi dă un aspect mai aerisit.

Pentru protecția copiilor, însă, s-a optat pentru trasarea limitelor parcului cu gard verde.

Proiectul de reabilitare este fundamentat pe un studiu istoric făcut asupra parcului, a mai spus Birta. „Înainte de realizarea indicatorilor necesari modernizării Parcului Nicolae Bălcescu, am efectuat un studiu istoric pentru acest parc, situat în zona istorică protejată a municipiului. S-au studiat toate aspectele zonei și au fost stabilite intervențiile necesare. Estimăm că lucrările vor începe în a doua jumătate a anului viitor și vor fi finalizate la sfârșitul anului 2026, când toate parcurile din municipiu vor fi modernizate”, a precizat primarul.

Valoarea totală a investiției este estimată la 27,1 milioane lei, inclusiv TVA, iar durata preconizată a lucrărilor este de 8 luni.

De Rhédey ne vom aminti?

Întrebat de BIHOREANUL dacă parcul Bălcescu ar putea primi numele primului său proprietar, groful Rhédey Lajos, care a donat orașului terenurile pe care le deținea în zonă, cu scopul de a fi păstrată destinația de grădină publică, primarul Florin Birta a spus că o decizie va fi luată doar când parcul va fi reamenajat, stadionul din vecinătate ridicat, iar zona din fața Zoo Oradea va fi reamenajată. 

„După finalizarea investițiilor în zonă, la stadion, parc și așa mai departe, vom avea discuții pe acestă temă. Întâi, hai să modernizăm, să arate bine zona”, a declarat Birta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!