Părintele profesor Stelian Tofană, una dintre vocile cunoscute ale teologiei ortodoxe din România, va fi prezent duminică, 10 mai, în mijlocul credincioșilor la biserica din centrul localității Sântandrei. Cunoscut în mediile academice din țară și din străinătate, unde a susținut numeroase conferințe pe diferite teme, acesta va rosti un cuvânt de învățătură despre familia creștină.
Fost titular al Catedrei de Studiul Noului Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai, în prezent profesor emerit al aceleiași instituții, părintele Tofană este cunoscut ca teolog și exeget specializat în studiul biblic al Noului Testament. De-a lungul carierei, a fost și director al Centrului de Studii Biblice al universității clujene, între anii 2003 și 2013, și a susținut numeroase conferințe în țară și în străinătate.
Evenimentul este organizat la inițiativa preotului paroh Ion Alexandru Mizgan, care i-a adresat invitația de a le vorbi enoriașilor despre rolul și provocările familiei în societatea actuală.
„Având în vedere faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2026 «Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar», cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec, Episcopul Ortodox al Oradiei, Părintele Profesor va fi prezent duminică, 10 mai, în Duminica Samarinencei, în mijlocul credincioșilor ortodocși de la biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Sântandrei”, a transmis preotul Mizgan.
Sfânta Liturghie va începe la ora 10, urmând ca, la finalul acesteia, părintele Stelian Tofană să susțină cuvântul de învățătură adresat celor prezenți.