Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO)

De 25 de ani, Laurenţiu Lazăr alină bolnavii, hrăneşte sărmanii, se îngrijeşte de orfani, pe scurt acordă ajutor oricui are nevoie, atunci când nimeni n-o mai face. 

La cea mai recentă Gală a Excelenţei în Asistenţa Socială din România, un eveniment anual organizat în Bucureşti, preotul ortodox a primit premiul pentru asistentul social al anului în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. O distincţie pe care, fără dubiu, a meritat-o.

Copiii nimănui

În 1998, după ce a absolvit studiile de teologie la Cluj-Napoca şi după 5 ani în care a lucrat în presa scrisă, ca redactor la o revistă clujeană, iar apoi ziarist la Jurnalul de dimineaţă din Oradea, Laurenţiu Lazăr a primit misiunea de a sluji în micuţa capelă din Spitalul de Copii din Rogerius. 

Acolo avea să întâlnească copiii pe care regimul comunist i-ar fi vrut morţi. "Spitalul era plin cu copii abuzaţi înainte de Revoluţie în aşa-zisele cămine-spital. Noi avem impresia că abuzul s-a terminat în 1989, dar n-a fost aşa. Copiii ăştia doar au fost mutaţi în spitale, unde secţii întregi erau blocate din această cauză", rememorează părintele, azi în vârstă de 53 de ani. 

După aproape un deceniu de când jurnaliştii i-au găsit înfometaţi şi murdari în cămine în care erau trimişi să moară, cum a fost cel de la Cighid, copiii cu dizabilităţi de toate felurile erau încă o dată oropsiţi, zăcând în spitale ca în închisori. 

Preotul îşi aminteşte şi că mortalitatea era ridicată între aceşti copii, iar ei deveneau astfel o problemă logistică. "Erau pline congelatoarele spitalului, aşa că m-am pus să-i înmormântez. În cimitir, eram doar eu şi copilul înmormântat", povesteşte părintele. Erau fiii şi fiicele nimănui, aşa că n-aveau pe cineva care să îi plângă...

Educaţie pentru mamele rome

În acelaşi an 1998, preotul a botezat peste 50 de copii abandonaţi în spital, invitând oficiali locali să le fie naşi, de la prefectul de atunci, Lucian Silaghi, la diverşi alţi aleşi locali sau şefi de instituţii. "Le-am spus: «Sunt copiii statului, deci ai dumneavoastră, trebuie să veniţi să-i botezaţi». Unii, precum prefectul, au venit şi chiar au păstrat legătura peste ani cu copiii", spune părintele Laurenţiu.

Tot în spital a derulat şi primul proiect cu finanţare nerambursabilă, un grant câştigat de la Fundaţia Principesa Margareta, pentru educaţia sanitară a mămicilor rome care umpleau iarna spitalul, cu pruncii lor bolnavi. "Era la modă emisiunea «De 3 x femeie» şi am făcut şi noi în spital un club cu acelaşi nume, unde femeile învăţau lucruri de igienă şi nu numai. Dar mi-am dat seama că au probleme mult mai grave decât spălatul pe mâini, foamea, frigul...". 

De atunci, n-a ratat nicio ocazie să facă bine pentru un grup de oameni, oricât de mare sau de mic ar fi, convins că fiecare merită ajutat să aibă o soartă mai bună. "Mă băgam în orice proiect, aşa cum de fapt mă bag şi azi. Este o deviantă comportamentală", zice părintele, zâmbind. 

Proiecte de tineret

A ajuns apoi să sprijine persoanele cu handicap, care, la fel, erau ale nimănui atunci. Ani la rând a coordonat Asociaţia Deficienţilor Locomotori, iar experienţa l-a ajutat să înveţe oportunităţile europene în materie de muncă socială, voluntariat, tineret. A derulat numeroase proiecte şi schimburi de experienţă, reuşind să ajute elevi şi studenţi orădeni, sănătoşi dar şi cu dizabilităţi, să-şi lărgească orizonturile. "Atunci era mult mai uşor să atragi tinerii spre astfel de proiecte decât este acum", constată părintele Laurenţiu.

Ştie, însă, că experienţele le-au fost de folos participanţilor. Îşi aminteşte de un tânăr pe care l-a cunoscut când avea 18 ani, dar abandonase şcoala din clasa a VIII-a, sătul de bullying-ul colegilor, care îl luau la mişto că nu vorbea bine româneşte, el fiind de etnie maghiară. După un schimb de experienţă în Germania, băiatul a devenit atât de ambiţios încât şi-a obţinut certificatul de vorbitor de germană, iar apoi nu doar a terminat liceul şi a făcut o facultate, ci a devenit profesor de germană. "Aceste poveşti par banale, dar eu le văd atât de utile", zice preotul orădean, mândru de fiecare dintre copiii pe care i-a cunoscut şi care a reuşit să progreseze.

Tratament şi socializare

Din anul 2000, Laurenţiu Lazăr a început activitatea la un alt ONG, Fundaţia de Scleroză Multiplă, care promovează drepturile acestor bolnavi. A făcut parte din grupul de militanţi care au reuşit să convingă guvernanţii că era nevoie de un program naţional dedicat sclerozei, iar dacă atunci doar 150 de pacienţi din toată ţara aveau dreptul la tratamente decontate, astăzi orice bolnav are acces şi reuşeşte, astfel, să blocheze evoluţia bolii. "Deşi a crescut foarte mult prevalenţa sclerozei multiple, a crescut şi speranţa de viaţă", subliniază preotul. 

Pe strada Buzăului din Oradea, fundaţia are un centru de zi, unde bolnavii de scleroză multiplă, dar şi cu alte afecţiuni, găsesc sprijin sau pur şi simplu prieteni. Centrul a devenit un loc unde adulţi cu dizabilităţi fac diverse terapii, socializează, participă la ateliere de creaţie, totul sub supravegherea unor specialişti. 

"Este important să-i scoţi din casă, «să ştergi praful» de pe ei, asta aduce o stare de bine întregii familii. E ca un club unde îşi schimbă starea de spirit", explică părintele Laurenţiu.

Casă, masă, dragoste... 

Singurii ani în care preotul n-a fost ONG-ist au fost între 2006 şi 2009, când a ocupat funcţia de director adjunct al Administraţiei Social-Comunitare Oradea (ASCO), având în răspundere tot probleme sociale. De asemenea, de peste 15 ani, Lazăr este consilierul social-filantropic al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, conducând şi Asociaţia Filantropia, ce aparţine eparhiei. 

Printre multe altele, în ultimii ani a derulat proiecte precum "Aripi de înger", prin care a strâns, alături de elevi de la mai multe şcoli, fonduri pentru construirea a 5 case pentru copii orfani, "Prima cameră", care presupune sprijinirea tinerilor care ies din orfelinate, ori "Masa săracilor", un program iniţiat de un bărbat cu dizabilităţi din Oradea, prin care 50 de familii primesc săptămânal o masă caldă.

Părintele continuă să militeze pentru copiii oropsiţi pe care i-a văzut în anii ’90 în spital, făcând parte şi dintr-un grup restrâns de specialişti care, la iniţiativa senatorului PNL Adrian Hatos, lucrează la un proiect de lege menit să despăgubească victimele orfelinatelor comuniste.

În plus, de peste un an, părintele Laurenţiu îi oferă un sprijin important Sîrmancăi Fechete (foto), o supravieţuitoare de la Cighid pe care preotul - care i-a devenit şi naş de botez - a ajutat-o să-şi găsească un loc de muncă şi o sprijină să-şi crească pruncii. Ca un adevărat părinte al celor uitaţi de semenii lor...