Consiliul Local Oradea, reunit în ședință online, a aprobat joi coridorul de expropriere pentru aproape 10 hectare de pădure din Sânmartin, necesare mutării Grădinii Zoologice. Procedura nu va însemna însă exproprierea propriu-zisă a terenului aflat în proprietatea statului român, ci pregătirea transferului terenului către municipalitate și scoaterea din fondul forestier doar a suprafețelor ocupate de construcții, alei și accese.

Terenul pentru alei și construcții

Consilierii locali au aprobat declararea de utilitate publică și interes public local a proiectului „Înființare Zoopark Oradea - Natura și Aventura”, precum și „coridorul de expropriere” aferent unui teren de 99.991 metri pătrați din Sânmartin.

Proiectul a fost susținut de grupurile PNL, UDMR și AUR, în timp ce PSD s-a abținut.

Amplasamentul, situat într-o pădure din zona Cihei, lângă Inelul Metropolitan și vizavi de fostul poligon, aparține statului român și este administrat de Romsilva.

Primarul Florin Birta le-a explicat consilierilor de ce municipalitatea a schimbat soluția anunțată în vară. „Ne-am înțeles cu cei de la Ministerul Mediului să mergem pe următoarea variantă: să identificăm, de principiu, toate construcțiile care vor fi efectuate în Zoo, asta însemnând cuștile animalelor, aleile de legătură între ele, accesele, tot, și doar acea suprafață să o scoatem din circuitul forestier”, a spus Birta.

Celelalte circa 43,5 hectare vor rămâne în fondul forestier și vor fi folosite ca pădure-parc.

„Nu se va face nicio expropriere”

Denumirea de „coridor de expropriere” folosită în proiectul de hotărâre a stârnit, însă, discuții în Consiliul Local.

Consilierul PSD Marius Adrian Madar a semnalat o situație „nu foarte comună în administrația publică”, în care „un UAT (n.r. unitate administrativ-teritorială) face o expropriere care, tehnic, se află pe teritoriul altui UAT”.

„Un viciu de legalitate generează, pe termen lung, riscuri suficient de mari, pe care nu cred că merită să ni le asumăm”, a avertizat Madar.

Primarul Florin Birta a răspuns obiecției. „Nu se va face nicio expropriere, pentru că efectiv nu avem cum noi, ca municipiu, să facem o expropriere pe raza comunei Sânmartin”, a spus Birta.

Edilul a explicat că sintagma apare în proiect ca formulare tehnică. „Așa este formatul. Orice investiție pe care o pregătești trebuie să aibă și un coridor de expropriere dacă nu va fi pe proprietatea ta”, a explicat Birta.

Potrivit acestuia, transferul terenului din proprietatea statului român către municipiul Oradea ar urma să se facă printr-o hotărâre de guvern. „Am discutat inclusiv cu primarul din Sânmartin. Am ajuns la o înțelegere pe acest subiect și la un consens. Nu văd unde ar fi problema”, a spus Birta.

Zoo Băile Felix

După cum BIHOREANUL a mai scris, primarul Oradiei și cel al comunei Sânmartin, Cristian Laza, au anunțat amplasamentul noii Grădini Zoologice pe 25 iunie, într-o conferință de presă organizată chiar în pădurea aleasă pentru investiție.

Planul prezentat atunci prevedea circa 26,5 hectare pentru Zoo, aproximativ 24 de hectare pentru un parc de aventură și circa un hectar pentru un sat de vacanță destinat copiilor. Investiția a fost estimată la circa 50 milioane euro.

Cristian Laza a invocat apropierea de Băile Felix ca unul dintre avantajele amplasamentului.

„Din pădurea din Băile Felix, din față de la Lotus Therm, este un traseu în mediu natural, prin pădure, existent și astăzi. Nu știu, undeva la 10-15 minute pietonal ai face până aici”, a spus primarul Sânmartinului.

Zona este accesibilă din Inelul Metropolitan și ar urma să fie deservită de curse de autobuz și, în perspectivă, de linia tram-train.

Mutarea Zoo este necesară pentru eliberarea terenului afectat de viitorul stadion de pe strada Făgărașului, ale cărui lucrări ar urma să înceapă în primăvara lui 2027.

Contractul de proiectare și execuție, de peste 327 milioane lei fără TVA, a fost atribuit asocierii CON-A Operations - Prodesign Engineering & Construction.

Primele lucrări ar urma să fie acoperite din contribuția locală de 71,37 milioane lei, iar finanțarea de la stat prin Compania Națională de Investiții ar urma să înceapă din 2028.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!