Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea pentru acte sexuale cu o minoră, a fost capturat luni după-amiază de polițiștii bihoreni, cu sprijinul trupelor de intervenție rapidă.

Acţiunea s-a derulat luni, 15 iunie, în jurul orei 16, pe strada Transilvaniei din municipiul Oradea. Bărbatul, Victor Sebastian Borz, era urmărit la nivel național și internațional şi a fost interceptat în trafic de o echipă mixtă formată din polițiști de la Compartimentul Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor.

Pe numele lui, Judecătoria Oradea emisese un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare în regim de detenție pentru act sexual cu un minor.

Dosarul, spun sursele BIHOREANULUI, vizează fapte comise în perioada 2018 - 2020, când individul a întreținut relații sexuale cu o fată de doar 13 ani.

Imediat după capturare, bărbatul de 51 de ani a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Oradea, unde își va ispăși pedeapsa.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!