În PSD Bihor nu există dileme de moralitate, căci „penalii” sunt promovați în continuare. Primărița comunei Brusturi, Livia Bârlău, judecată penal pentru tentativă de omor și cercetată într-un alt dosar, pentru obținere ilegală de fonduri publice, a fost realeasă președinta organizației PSD Brusturi. Primii care au aplaudat-o au fost președintele PSD Bihor și deputatul Ioan Mang și fostul prefect Claudiu Pop, care nu se sfiesc să o descrie laudativ.

„Din toată inima”

Vestea privind realegerea lui Bârlău la conducerea PSD Brusturi a fost dată pe Facebook chiar de Mang și de Pop, care arată că se mândresc cu primărița, aceeași care ar putea ajunge la închisoare pentru că, împreună cu soțul ei, a snopit în bătaie un bărbat.

„Felicitări doamnei primar Livia Daniela Bârlău pentru realegerea în funcția de președinte a PSD Brusturi! (…) Mult succes în continuare doamnei primar și echipei PSD Brusturi, atât în activitatea politică, cât și în activitatea administrativă, desfășurată în folosul cetățenilor comunei”, a scris Mang, pe pagina sa de Facebook.

Fostul prefect Claudiu Pop a fost și mai darnic cu vorbele laudative. „O felicit din toată inima pe doamna președintă și primar al acestei organizații, Livia Bârlău, pentru tot ceea ce a făcut și face bun pentru locuitorii acestei minunate localități”, a scris Pop, recent reînscris în PSD Bihor, partid din care a plecat în 2019, pe motiv că a fost înlăturat de la conducerea organizației.

Cei doi au postat și fotografii în care sunt alături de Bârlău, în care ambii afișează un zâmbet larg.

În PSD Bihor sunt în desfășurare alegeri interne, primele fiind organizațiile care au dat și primari în 2020. 

L-au bătut și l-au abandonat

Livia Bârlău este unul dintre primarii controversați din județul Bihor. În noiembrie 2021, alături de soțul ei, Petre Bârlău, a fost reținută și apoi arestată pe motiv că împreună l-au desfigurat în bătaie pe un bărbat, Ioan Bodogai, fost procuror din Marghita.

Cei doi soți au fost acuzați de tentativă de omor, iar în decembrie au fost trimiși în judecată. Procurorii au arătat că Bodogai a fost lovit de ambii soţi Bârlău cu pumnii și picioarele, iar bărbatul a dat şi cu un cleşte lung de 40 cm. În urma agresiunii, victima a suferit mai multe leziuni grave.

Cei doi soți nu s-au rezumat să îl bată pe bărbat, ci l-au și abandonat în magazinul în care l-au agresat, fără să ceară ajutor medical.

Urmărită penal

Aceasta nu este singura problemă gravă a primăriței Bârlău. În luna mai a acestui an, Parchetul Bihor a anunțat că a început urmărirea penală a acesteia, într-un dosar în care este cercetat și primarul din Spinuș, Alexandru Fonai, pentru infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Primăriței din Brusturi i se impută faptul că a transmis la Ministerul Dezvoltării o autorizație de construcţie măsluită, în baza căruia Ministerul a virat către UAT Brusturi, în cursul anului 2019, suma de 4.383.983 lei, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare. Neregulile au fost dezvăluite de BIHOREANUL încă din aprilie 2021, după ce un control derulat de Ministerul Dezvoltării a scos la iveală că Primăria a folosit documente false.

Așa cum a mai scris BIHOREANUL, PSD-ista a putut reveni la cârma Primăriei mulţumită Curţii de Apel Oradea, care i-a schimbat arestul la domiciliu în control judiciar, fiindcă altfel urma să-şi piardă mandatul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!