Gimnastele de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” au reprezentat cu mândrie România la competiția internațională „Trophy of Novi Sad”, ajunsă la cea de-a XV-a ediție, desfășurată în orașul Novi Sad, Serbia. Evenimentul a reunit peste 300 de sportive din 12 țări, oferind un nivel competițional ridicat.

Participarea lotului orădean a fost încununată de succes, sportivele antrenate de Alexandra Ille și Cristina Lădescu obținând patru medalii și clasări foarte bune. Toate au reușit să se situeze în primele 10 locuri, atât la individual compus, cât și la probele pe obiecte.

La categoria Children Level B 2018, Bele Amelia a obținut locul II la exercițiul fără obiect, iar Pintiuta Sofia s-a clasat pe locul V la aceeași probă.

În cadrul categoriei Children Level A 2018, Sugani Ecaterina a cucerit locul I, iar Cozman Carla a obținut locul II, ambele la exercițiul fără obiect.

La Junioare IV Level A 2016, Berdan Ana a obținut locul II la exercițiul cu mingea, completând cu două clasări pe locul IV (fără obiect și individual compus), într-o competiție cu 20 de sportive din mai multe țări.

La categoria Prejunioare 2015 Level A, Blidar Alessia s-a clasat pe locul IV la minge, locul IX la cerc și locul VIII la individual compus, iar Măriuca Sophia a obținut locul IV la panglică, având și o evoluție apreciată la minge.

În competiția Junioare 2011 Level B, Ursuț Cezara a ocupat locul IV la minge, locul V la cerc și locul VIII la individual compus.

La categoria Junioare Level A cu patru obiecte, Berde Maria a obținut locul VII la măciuci, locul VIII la cerc și individual compus și locul IX la panglică.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!