Ministerul Sănătății a publicat lista medicilor de familie care au încheiat contracte cu casele de asigurări, pentru realizarea de teste rapide Covid-19 pentru pacienții care au simptome de boală.

Potrivit ministerului, lista care a fost postată pe site-ul instituției va fi actualizată, așa că ar putea să apară și nume noi, pe măsură ce doctorii vor semna contracte cu CAS.

În Bihor, sunt 168 de medici de familie pe listă, majoritatea din afara Oradiei. În document se precizează numele doctorilor, adresa cabinetelor unde își desfășoară activitatea, dar și adreselor lor de e-mail.

Trebuie reținut că bihorenii se pot adresa oricărui medic de familie pentru testarea rapidă, indiferent dacă este sau nu pe lista acestuia de pacienți.

Condiția este ca pacientul să îndeplinească criteriile stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică pentru definiția de caz Covid-19, adică să aibă cel puțin unul dintre următoarele semne și simptome: tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei, cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături și/sau diaree. Pentru copiii cu vârsta pana la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

Pentru fiecare test rapid efectuat, un medic de familie este plătit cu 50 de lei.

Lista medicilor de familie din Bihor care fac teste Covid-19: