Peste 30 de persoane urmează să fie audiate în dosarul azilelor lui Viorel Pașca, în care anchetatorii susțin că sute de persoane vulnerabile ar fi fost exploatate sub paravanul unei asociații umanitare.

Potrivit informațiilor BIHOREANULUI, printre cei chemați la audieri se numără membri ai familiei, angajați și colaboratori ai lui Pașca. O parte vor da declarații la sediul DIICOT Oradea, iar alții vor fi duși la sediul Structurii Centrale a DIICOT, din București. Între aceștia din urmă se numără și Viorel Pașca, spun sursele citate.

„Grup infracțional organizat”

Audierile au loc după perchezițiile derulate marţi în județul Bihor, la locuințe, sedii de firme și la sediul unei instituții publice. Dosarul vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

Potrivit comunicatului transmis de DIICOT și Poliția Română, care au făcut publice și imagini din timpul perchezițiilor, gruparea ar fi fost constituită începând cu anul 2020, pe criterii familiale, „de o persoană de 55 de ani, considerată lider, împreună cu alte trei persoane", persoana de 55 ani fiind Viorel Paşca, cunoscut și ca „Bunul samaritean”. Alte șapte persoane ar fi aderat la grupare ori ar fi sprijinit-o.

Anchetatorii susțin că, sub aparența unor servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, oferite prin intermediul unei asociații umanitare și de caritate, gruparea ar fi obținut bani din donații, sponsorizări și contribuții, dar și din pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil și ajutoare de înmormântare care li se cuveneau victimelor.

În perioada 2020 - iunie 2026, liderul grupării, ajutat de ceilalți membri, ar fi recrutat, primit și adăpostit sute de persoane vulnerabile, inclusiv persoane cu dizabilități psihice, care nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința, se arată în comunicat.

Victimele ar fi fost plasate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub pretextul că li se oferă îngrijire, tratament și asistență socială, deși activitatea nu ar fi fost autorizată în condițiile legii. Potrivit anchetatorilor, persoanele vulnerabile ar fi fost ținute într-o stare de dependență și aservire, fără îngrijire constantă și adecvată stării medicale, fără supraveghere permanentă și fără tratamentul medicamentos necesar administrat corespunzător.

Prejudiciul calculat în dosar depășește 13 milioane lei, reprezentând fonduri și venituri care ar fi fost deturnate de la destinația lor legală și folosite în interesul grupului infracțional organizat.

331 de persoane relocate

În paralel cu percheziţiile şi audierile, medicii și specialiștii în asistență socială au evaluat persoanele găsite în locațiile vizate, pentru a stabili unde vor fi duse: în spitale, în centre autorizate ori în județele de domiciliu.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a început transferul de urgență al persoanelor vulnerabile către centre autorizate. „Prioritatea mea și a Ministerului Muncii este bunăstarea oamenilor vulnerabili. Am început de urgență transferul persoanelor vulnerabile către centre autorizate. Le mulțumesc colegilor de pe teren pentru intervenția promptă”, a transmis Pîslaru.

Potrivit informațiilor BIHOREANULUI, până marţi după-amiază 331 de persoane găsite în așezămintele lui Viorel Pașca au fost transportate spre alte județe, iar acțiunea de relocare este încă în desfășurare. La DGASPC Bihor au ajuns doar 5 persoane, toate celelalte urmând să fie preluate de autorități din județele de domiciliu ori de centre autorizate din țară.

Între destinațiile stabilite până acum se numără Sibiu, unde au fost duse 42 de persoane, Mehedinți - 30, Bistrița-Năsăud - 15, Mureș - 14, Arad - 38, Botoșani - 32, Vâlcea - 29, Vrancea - 7 și Brașov - 2.

„Nicio persoană nu va rămâne la azilele lui Pașca”, au declarat sursele BIHOREANULUI, precizând că evacuarea și relocarea beneficiarilor continuă.

Ancheta se extinde și spre administrațiile locale din comunele în care Viorel Pașca deține proprietăți unde a cazat persoane vulnerabile. Procurorii au ridicat marţi documente de la primăriile din Ceica, Holod și Tinca, au confirmat pentru BIHOREANUL primarii celor trei localități.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!