Începând din această vară, Piața Unirii din Oradea va găzdui în fiecare sâmbătă, de la ora 8, o piață volantă pentru agricultorii locali, care-și vor putea desface produsele, indiferent că este vorba de legume, fructe, miere ori de pălincă, dulcețuri, mezeluri sau murături. Prima ediție a acestui târg va avea loc pe 15 iulie, a anunțat joi primarul Florin Birta.

„În Oradea, acest târg va fi organizat în fiecare sâmbătă începând din 15 iulie”, a afirmat edilul într-o conferință de presă.

El a amintit că piața volantă este organizată în cadrul unui parteneriat dintre Consiliul Județean Bihor, consiliile locale Oradea, Marghita și Beiuș, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor, Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, precum și Asociația Agricultorilor din Valea Ierului.

În cadrul aceluiași parteneriat ar urma să fie organizate piețe volante și în Marghita și Beiuș.

În ședința Consiliului Local de joi, aleșii orădenilor au votat rectificarea bugetului local astfel încât să fie alocată suma de 15.000 de euro folosită ca sprijin pentru organizarea piețelor volante în acest an.

Astfel de piețe sunt cerute de mai multă vreme în Oradea. Cei mai vocali au fost PSD-iștii care au depus în Consiliul Local un proiect de hotărâre în acest sens și strâng semnături pentru susținerea acestui demers.

Ei spun însă că Oradea are nevoie de șase piețe volante în zone diferite, în contextul în care Piața Cetate este într-o greu accesibilă din cauza șantierelor, iar Piața Ioșia și Piața Nufărul au fost închise.

Recent, pesediștii au dus mai mulți producători locali cu coșuri cu legume, brânzeturi și cârnați în fața Primăriei Oradea, pentru a sublinia că aceștia nu au unde să-și vândă produsele.

În ședința de joi a Consiliului Local, consilierii PSD Adrian Madar și Liviu Sabău Popa au criticat demersul Primăriei Oradea pentru realizarea pieței volante în Piața Unirii, spunând că „nevoia cea mai mare este în cartierele din oraș”.

Birta le-a răspuns ironic: „Văzându-vă că veniți cu coșurile de legume în Piața Unirii, am spus că aici cel mai bun loc pentru aceste produse tradiționale...”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!