PSD-iștii bihoreni au depus din nou, joi, la Primăria Oradea, proiectul de înfiinţare a pieţelor volante. De data aceasta, însoţiţi de şase producători agricoli din zonele Nojorid, Tinca şi Toboliu.

Pe treptele primăriei...

Înainte de a depune efectiv documentul, social-democraţii, care au adus cu ei o pancartă cu mesajul "PSD reînfiinţează pieţele / Cumpără româneşte", s-au adunat pe treptele de la intrarea principală a palatului administrativ al Oradiei în jurul orei 10 pentru declaraţii de presă.

Grupul PSD a fost condus de vicepreşedintele PSD Bihor, Florian Sîrca, posibil candidat al partidului la funcţia de primar la alegerile de anul viitor, fiind format din cei 3 reprezentanţi ai partidului în Consiliul Local Oradea: Adrian Madar, Liviu Sabău Popa şi Florica Bungău.

Pentru un plus de credibilitate, PSD-iștii şi-au prezentat proiectul însoţiţi de şase producători agricoli, care au adus cu ei, demonstrativ, și coşuri cu roşii, castraveţi, ceapă, ardei, ouă, smântână, cârnaţi şi alte alimente obţinute în propriile gospodării. "Le puteţi verifica", a spus Sîrca.

Un proiect de interes

Social-democraţii au afirmat că, în ciuda eşecului din noiembrie 2022, când Consiliul Local Oradea a respins regulamentul propus de PSD pentru înfiinţarea pieţelor volante, de data aceasta vor cere rediscutarea lui în vederea punerii în aplicare.

"Astăzi, grupul PSD a decis să redepună proiectul de regulament de organizare a pieţelor volante în municipiul Oradea", a spus purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar.

Acesta a afirmat că "există un interes extrem de ridicat din partea cetăţenilor pentru a continua acest demers".

Peste o mie de semnături

Potrivit lui Liviu Sabău Popa, iniţiatorul HCL-ului, social-democraţii au strâns de la orădeni peste o mie de semnături pentru a obliga administraţia liberală la înfiinţarea pieţelor volante.

"Până joi dimineață aveam circa 550 de semnături strânse online, pe platforma Petiţii Online, şi circa 1.000 de semnături strânse pe liste, în numai două zile", a spus Sabău Popa.

Pesediştii îşi doresc ca proiectul să fie redepus în atenţia Consiliului Local Oradea în următoarea şedinţă, care va avea loc, cel mai probabil, pe 29 iunie.

Aceştia speră ca de data aceasta să găsească mai multă înţelegere la „maşina de vot” a PNL, majoritară în CL Oradea.

"O iniţiativă pentru 200.000 de orădeni şi mii de producători din judeţul Bihor trebuie votată nu pentru culoarea politică, ci pentru ceea ce scrie în proiect", a spus Liviu Sabău Popa.

Produse verificate

Normativul redepus joi la primărie prevede înfiinţarea a şase pieţe volante în Oradea destinate fermierilor bihoreni în care să îşi desfacă marfa producători agricoli.

Calitatea produselor ar urma să fie verificată de o comisie formată din reprezentanţi ai Direcţiei Agricole, Direcţiei de Sănătate Publică şi ai ONG-urilor care au înfiinţat deja astfel de pieţe volante pe domeniu privat, la cererea orădenilor.

Conform evidenţelor Direcţiei Agricole Bihor, invocate de social-democraţi, în Bihor au fost emise în ultimii şapte ani 21.428 de certificate de producător.

"Intermediarii au un cuvânt de spus"

La rândul lor, agricultorii invitaţi de PSD-iști la Primărie s-au plâns de restrângerea spaţiului de vânzare din Oradea, în ultimii ani, prin închiderea pieţelor Nufărul, Ioşia şi Velenţa, precum şi accesul limitat în zonele administrate de Administraţia Domeniului Public, Oradea.

Comercianţii sunt nemulţumiţi că, din cauza lipsei pieţelor, sunt nevoiţi să vândă în condiţii improprii. "Neavând în momentul de faţă un loc adecvat să îşi desfacă producţia, comercianţii sunt nevoiţi, de cele mai multe ori, să îşi vândă marfa la marginea drumului. Imaginaţi-vă condiţiile la care sunt supuşi, atât ei cât şi cumpărătorii", a spus producătorul agricol Iulian Duţu Crişan.

Producătorii agricoli se plâng că nu au loc în pieţele orădene de comercianţii agricoli şi intermediari. "De cele mai multe ori intervin cei care au deja locurile ocupate acolo, intermediarii au un cuvânt de spus de cele mai multe ori, producătorii neputând să îşi vândă produsele la un preţ corect atât pentru ei cât şi pentru cumpărători", a spus Crişan.

Potrivit acestuia, administraţia locală ar trebui "să facă verificări la cei care produc şi doar aceia să poată ajunge la tarabe".

Un proiect (tot) amânat

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, reprezentanţii PSD Bihor au mai propus Consiliului Local Oradea înfiinţarea de pieţe volante. Proiectul de regulament, dezbătut în şedinţa din noiembrie 2022, a fost respins cu votul consilierilor PNL, la propunerea primarului Florin Birta.

La acea dată, primarul afirma că promovarea lui ar însemna ca Primăria să pună carul înaintea boilor.

Birta a amânat proiectul pentru primăvara acestui an, când ar fi urmat să fie finalizate lucrările la centrele de cartier Nufărul, Cazaban şi Rogerius, numai că acestea se află încă în lucru cu termen de finalizare pe sfârşitul verii.

Pe de altă parte, în paralel, Consiliul Judeţean Bihor a aprobat în primăvara acestui an asocierea cu trei municipalităţi şi trei ONG-uri în vederea organizării de târguri de produse locale tradiţionale.

Astfel de târguri ar urma să aibă loc în fiecare sâmbătă în Piaţa Unirii din Oradea şi apoi în centrul municipiilor Beiuş şi Marghita, ai căror reprezentanţi au cerut, şi ei, pieţe volante, însă abia din toamnă.

CJ Bihor şi-a asumat achiziţionarea de standuri mobile care să fie puse la dispoziţia producătorilor, cu condiţia ca aceştia să aibă în vânzare produse autentice, de la legume şi fructe, la pălincă şi mezeluri.

Vezi mai jos propunerea de regulament pentru piețele volante, redepusă joi de PSD Bihor!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!