De când locuiesc într-o suburbie a oraşului am ocazia să urmăresc involuţia de la entuziasm la delăsare în modul în care majoritatea orădenilor mutaţi la periferie îşi îngrijesc noile proprietăţi. În primii 2 - 3 ani îşi fac curţi arătoase, cu "amenajări peisagistice", unii chiar şi cu flori, iar apoi le lasă în paragină, de le năpădesc buruienile.
La fel se întâmplă şi în oraş. Se fac parcuri noi, se renovează clădiri, după care nu se mai întreţin. Te plimbi seara, de pildă, pe promenada de pe malul stâng al Crişului, chiar sub clădirea Primăriei, şi vezi corpurile de iluminat prinse în plase de păianjen.
Pe ornamentele palatelor reabilitate se adună şi se întăreşte praful, încât te întrebi peste câţi ani vor trebui zugrăvite din nou. Scuarurile cu vegetaţie sunt uitate şi ele, în multe locuri, de cei care ar trebui să le îngrijească, indiferent că sunt firme plătite de Primărie sau care "adoptă" asemenea spaţii în schimbul dreptului de a-şi face publicitate punându-şi numele pe ele. Traversezi un pod sau un pasaj cu bicicleta ori la pas şi dai de buruieni crescute pe margini, de trebuie să le ocoleşti.
De ce se întâmplă asta? Pe proprietăţile private, fiindcă cei care le deţin îşi pierd elanul de început. Treaba lor. În ce priveşte domeniul public şi bunurile publice, însă, e problema tuturor că edililor li se "toceşte" simţul gospodăresc. Şi când zic edili mă gândesc la toţi, de la şefii de servicii şi directorii din Primărie şi din firmele Consiliului Local până la primar, cel care decontează, cum e şi normal, urmările administrării deficitare a bunurilor publice.
Desigur, pentru că nici ziua de lucru a unui primar nu este nesfârşită, nu el este cel care ar trebui să inspecteze oraşul la pas, ci slujbaşii din subordine. Dar dacă aceştia nu văd ceea ce se vede cu ochiul liber sau nu le pasă, datoria primarului este să-i aducă la ordine, inclusiv atingându-i la buzunare ori schimbându-i din posturile în care moţăie.
Tot o datorie a primarului - dar şi a celorlalţi aleşi locali, inclusiv a consilierilor - este de a analiza, în aceste condiţii, varianta înfiinţării unei companii municipale care să aibă ca singur obiect de activitate tocmai întreţinerea şi repararea bunurilor oraşului. E bine că ai în Primărie o direcţie care pregăteşte proiecte de sute de milioane de euro pentru noi investiţii, dar e jenant să nu ai o firmă care să spele periodic faţadele clădirilor, să repare băncile rupte, să dea cu vopsea ori cu lac pe unde timpul le scorojeşte.
Având o astfel de firmă, ştii clar că răspunderea este a acesteia, nu mai pierzi vremea în căutare de responsabili şi în birocraţii de tot felul. Până în anii 90, de altfel, existau întreprinderi de gospodărire locală, din care au apărut tot felul de alte firme specializate, ba în transport, ba în salubrizare, ba în apă şi canalizare, ba în orice altceva, numai fix în gospodărire nu.
Dacă ne lipseşte, de ce să nu fie (re)înfiinţată?