După ce a dat chix la realizarea unei scări pentru pești în albia Crișului Repede lângă Podul Sfântul Ladislau din centrul Oradiei, Administrația Bazinală de Apă Crișuri demonstrează că nici piste pentru bicicliști nu se pricepe să facă.
Cu bani din PNRR și multe laude, fiindcă a fost prima instituție din țară care a finalizat un asemenea proiect, a amenajat aproape 200 de kilometri de piste pe malurile unor râuri din Bihor, doar că a făcut-o aiurea.
Cel puțin pe lângă Crișul Repede, din Oradea până la granița cu Ungaria, bicicliștii constată că nici bine nu se încălzesc pedalând, că trebuie să și frâneze.
Motivul? La fiecare intersecție între dig și drumuri rutiere, ca să prevină accesul mașinilor pe piste, dar bicicliștii să poată trece, ABA a montat bariere întrerupte în așa fel încât locul lăsat pentru aceștia din urmă e mai îngust decât lățimea unei biciclete.
Prin urmare, la fiecare întretăiere cu drumuri destinate și autovehiculelor, bicicliștii trebuie să coboare din șa, să treacă de barieră și abia apoi pot relua pedalarea.
Cum ar veni, după ABA, singurii care pot parcurge fără probleme ciclo-pista sunt cei care se deplasează, de fapt, ca pietoni.