Planul de regenerare urbană a cartierului Nufărul I a fost aprobat miercuri de Consiliul Local Oradea, cu unanimitate de voturi şi fără discuţii.

Un proiect de 22 milioane euro...

Primarul Florin Birta a susţinut că masterplanul adoptat este unul fără precedent. „Va fi cel mai amplu proiect de regenerare urbană pe care municipiul Oradea l-a avut până acum şi cred că va fi un etalon pentru ceea ce va însemna regenerarea următoare în municipiul nostru", a afirmat Birta în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, investiţiile cuprinse în plan - de la amenajarea de spaţii verzi, locuri de parcare, piste pentru biciclete, iluminat public, depozitări de deşeuri şi altele - urmează să fie finanţate din fonduri europene.

"Estimăm că în primăvara anului viitor vom depune acest proiect spre finanţare prin Planul Operator Regional, axa Regenerare Urbană, unde Oradea are alocată o bugetare de 11 milioane euro. Contăm pe o supracontractare de 200%, deci am putea avea disponibile 22 milioane euro din fondurile europene", a spus Birta.

Municipalitatea urmează să finalizeze studiile de fezabilitate pentru fiecare investiţie în parte, urmând ca acestea să fie supuse, la rândul lor, dezbaterii Consiliului Local.

"Estimăm că în primăvară să avem finalizate aceste studii şi să putem depune proiectul pentru finanţare, astfel încât să dăm drumul la licitaţia pentru implementarea acestui proiect undeva în vara anului viitor", a spus Birta.

"Acel drum nu s-a mai creat"

După cum BIHOREANUL a mai scris, masterplanul supus dezbaterii publice începând din primăvara acestui an, tratează arealul de 39,18 hectare delimitat de străzile Constantin Noica, Nufărului, Morii şi Bumbacului, şi a fost contestat de locuitorii din Nufărul.

Cei mai revoltaţi au fost riveranii din Aleea Onisifor Ghibu. Proprietarii de apartamente din blocurile Qb2 şi Qb3 au protestat în stradă, în luna august, faţă de intenţia municipalităţii de a tăia 80 de arbori, de la nuci la tei, pentru a amenaja un drum pe amplasamentul unei alei.

Florin Birta le-a promis protestatarilor la faţa locului că municipalitatea va renunţa la proiectul drumului. "Au fost nişte discuţii în zona respectivă pentru crearea unui drum de legătură între drumul existent şi strada Morii. Aşa cum am promis, acel drum nu s-a mai creat. S-a găsit o altă legătură, pe un drum vechi, existent", a spus primarul.

Riveranii au mai vrut să ştie de unde a reieşit necesitatea amenajării a peste 5.000 de parcări prevăzute în proiect, ce se va amenaja în locul parcărilor care vor fi mutate în parkingurile supraetajate ce urmează să fie construite pe amplasamentul punctelor termice dezafectate, cum se va rezolva problema zonelor de aşteptare pentru tranzitul copiilor la Colegiul Onisifor Ghibu şi altele...

Parcări, în etape...

În prezentarea materialului, extrem de voluminos şi tehnic, primarul Florin Birta a arătat că în momentul de faţă cartierul Nufărul se confruntă cu un deficit de locuri de parcare, spaţii verzi şi căi de acces, iar drumurile, distruse în timpul investiţiilor în reţele, au fost sparte.

Conform ultimului recensământ, în zonă există 5.657 de apartamente, care ar fi trebuit, potrivit Regulamentului de urbanism, să aibă tot atâtea locuri de parcare. "În acest moment sunt 1.529 de parcări, aproximativ 27% din numărul necesar, ceea ce înseamnă că avem un deficit de 4.128 de locuri de parcare", a spus Birta. La acestea se adaugă încă 166 de locuri de parcare necesare pentru vizitatorii cartierului.

Potrivit primarului, acest deficit urmează să fie acoperit în două etape. "În prima etapă se va construi acea parcare subterană din zona Colegiului Onisifor Ghibu, cu 1.000 de locuri de parcare, plus 2.680 de locuri la sol", a spus Birta.

Într-o etapă ulterioară, municipalitatea vrea să construiască alte 2.143 de locuri de parcare pe amplasamentul actualelor puncte termice, care vor fi dezafectate după trecerea încălzirii cartierului pe un mixt de agent termic cu apă geotermală.

"Pentru început vor fi parcări la sol, urmând să facem studii de fezabilitate ca să construim parcări supraetajate pe structură uşoară", a declarat primarul. Amplasamentele respective, precum şi mărimea construcţiilor, vor fi stabilite ulterior.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!