PNL Bihor și-a lansat, sâmbătă, candidații pentru Primăria și Consiliul Local Oradea, respectiv pentru Consiliul Județean Bihor. Primarul Florin Birta, care aspiră la un nou mandat, a anunțat lista liberalilor care vor să devină consilieri locali, iar președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, care de asemenea cere votul bihorenilor pentru încă 4 ani în această funcție, a prezentat nominalizările la consilieri județeni. 

Cunoscutul doctor chirurg Dănuț Dejeu este una din propunerile PNL Bihor pe lista de consilieri în Oradea, o nominalizare surprinzătoare, întrucât nu se știa până acum că medicul, șef al secției de Chirugie Oncologică din cadrul Spitalului Județean, a devenit membru PNL.

De asemenea, și lista consilierilor care vor un mandat de consilier județean are o mare surpriză: dentistul Sebastian Lascu, același care în 2021 a demisionat din PNL, declarându-și public nemulțumirea față de situația din organizația condusă de Ilie Bolojan.

Vor să fie aleșii orădenilor

Cele două liste au fost anunțate sâmbătă dimineață, printr-o transmisiune live pe Facebook făcută de președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, și liderul organizației municipale, Florin Birta.

Toți candidații s-au adunat în curtea Cetății din Oradea, iar după scurte discursuri ținute de Bolojan și Birta, aceștia și-au prezentat colegii cu care cer voturile orădenilor, respectiv bihorenilor.

Lista candidaților pentru Consiliul Local Oradea este deschisă de Florin Birta, urmat apoi, în ordinea în care se vor afla și pe buletinele de vot, de senatoarea Arina Moș și de chirurgul Dănuț Dejeu, medic primar, șef al secției Chirurgie Oncologică de la Spitalul Județean și asistent universitar în Facultatea de Medicină din Oradea. „Așa cum am obișnuit în fiecare ciclu electoral, PNL Oradea a venit cu propuneri de oameni noi care să facă parte din Consiliul Local și îi mulțumesc domnului doctor Dejeu pentru că a acceptat acest lucru”, a spus Florin Birta.

Următorii pe listă sunt actualul viceprimar Marcel Dragoș, economista Camelia Dulca (directoarea ARR Bihor), colonelul în rezervă Grigore Morar, lectorul universitar Carmen Rus (directoarea Filarmonicii) și antreprenorul Mihai Torjoc (patronul lanțului de restaurante Due Fratelli, în fotografia de mai jos, alături de Carmen Rus).

Despre șefa Filarmonicii, Birta a spus că a dezvoltat serios instituția locală. „Oradea are nevoie de cultură și vom pune accentul pe cultură”, a promis candidatul PNL la Primărie.

Pe locul 9 se regăsește viceprimărița în funcție Antonia Nica, urmată de actualii consilieri locali Teofil Filimon, Ligia Burtă și Călin Barabaș. Avocatul Laviniu Domocoș ocupă poziția a 13-a, iar lista continuă cu profesoara Karmen Chimerel, inginerul Ioan Tirla, antreprenorul Ioan Lezeu, avocatul Florin Marinău, inginerul Andrei Crăciun, juristul Marius Zdrîncă și economistul Nicolae Nica. Merită precizat că ultimii șase candidați la CL Oradea au și în prezent această calitate.

„Vom continua!”

Cu acest prilej, primarul Florin Birta, despre care PNL a anunțat în urmă cu trei zile că va candida pentru al doilea mandat la conducerea Primăriei, a vorbit și despre proiectele deja realizate în oraș și despre cele pe care vrea să le continue pentru municipiu.

„În perioada 2020-2024, Oradea a ajuns la un nivel fără precedent în ceea ce a însemnat atragerea fondurilor europene și investițiile în parcurile industriale. Transpuse în proiecte serioase, acestea au reușit să crească calitatea vieții tuturor celor care trăim în acest minunat oraș”, a declarat Birta.

„Vom continua pe aceeași linie, urmând să creștem confortul tuturor orădenilor”, a promis edilul.

Lista detaliată a candidaților PNL la CL Oradea:

„Recrutare” din Băile Felix

Lista PNL pentru Consiliul Județean Bihor este deschisă de Ilie Bolojan, urmat de vicepreședintele Mircea Mălan, căruia președintele liberalilor bihoreni a ținut să-i mulțumească pentru munca depusă în ultimii patru la coordonarea proiectelor europene ale județului.

„La final de mandat, se cuvine să le mulțumim bihorenilor care ne-au acordat încrederea în 2020 și au fost alături de noi. Forma noastră de respect pentru cei care ne-au votat și pentru toți bihorenii sunt proiectele realizate în acești ani în județul Bihor și în Municipiul Oradea. Pentru a putea continua aceste proiecte, avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră”, a mai spus Bolojan.

Apoi, politicianul a prezentat candidații, însă în ordine alfabetică și nu așa cum vor fi pe buletinele de vot, PNL Bihor nestabilindu-și încă ordinea pe lista oficială. Astfel, primul la „catalog” este  șeful Inspectoratului Școlar, Horea Abrudan, urmat de Ionel Avrigeanu (inginer în cadrul ABA Crișuri), Dan Bodea (antreprenor), Cristian Buzlea (directorul OJFIR Bihor), Ovidiu Cseh (antreprenor), Leontina Daragiu (fondatoarea fundației Ruhama) și Dumitru Fechete (directorul complexului President din Băile Felix).

Despre Daragiu, Bolojan a spus că mizează pe expertiza ei pentru activități în folosul comunității rome, iar apoi i-a mulțumit lui Fechete „că a acceptat să intre în echipa de consilieri”. „Pentru noi, nu putem vorbi de turism de calitate fără turismul balnear din județul Bihor și din acest punct de vedere dezvoltarea stațiunii Băile Felix este o chestiune vitală. În acest proiect ne bazăm pe experiența domniei sale”, a spus Bolojan.


Leontina Daragiu și Dumitru Fechete, printre cei pe care PNL Bihor îi propune consilieri județeni

„Îi mulțumesc pentru că a revenit”

PNL Bihor îi mai propune consilieri județeni pe Halasz Attila (antreprenor în zona Beiușului), Bogdan Hodișan (antreprenor în Oradea și președintele organizației de tineret a PNL Bihor) și, neașteptat, pe medicul stomatolog Sebastian Lascu. „Îi mulțumesc pentru că a revenit în echipa noastră pentru susținerea proiectelor de mediu și de sănătate”, a spus Bolojan despre cel care, în 2021, critica PNL Bihor că nu pune preț pe meritocrație și transformă în senatori oameni abia intrați în partid.

Lista citită de Bolojan îi mai cuprinde pe Ramona Mateaș (antreprenoare și promotoare a târgurilor de produse locale), Cristian Mihuța (directorul Solceta Ștei, firma de apă-canal a orașului), Călin Morar (antreprenor în zona Aleșd), Constantin Neniu (antreprenor în Salonta), Carmen Pantiș (doctor ATI), Daniel Pop (manager în sectorul medical), Marcela Prada (decana Facultății de Construcții din Oradea), Ancuța Șchiop (directoarea Bibliotecii Județene), Teodor Suciu (șeful Direcției Silvice) și Traian Turle (inginer).

Lista detaliată a candidaților PNL la CJ Bihor:

„Aceștia sunt colegii care în 9 iunie se vor prezenta alături de mine în fața dumneavoastră, pentru a vă cere susținerea”, a concluzionat Bolojan, anunțând că în următoarea lună, proiectele propuse de PNL Bihor vor fi prezentate în detaliu.

Vezi înregistrarea video a anunțului:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!