Fără poduri, viaţa oamenilor pe malurile râurilor ar fi aproape de neconceput. Pentru oraşele mari, ele sunt atât căi de acces, cât şi elemente ale dezvoltării urbane, unele devenind chiar obiective turistice.
Întinsă de-a lungul Crişului Repede şi pe mai multe pâraie, Oradea are o istorie de secole a podurilor, iar BIHOREANULvă arată cum s-au schimbat acestea în timp.
Podul Mare...
Unul dintre cele mai vechi poduri peste Crişul Repede a fost ridicat în proximitatea Cetăţii, multă vreme fiind singurul ori cel mai important, fapt pentru care localnicii îl numeau Nagyhíd (Podul Mare). Zugrăvit pe gravuri în secolele XVI-XVII, era din lemn, lega zona de case de lângă Cetate de Olosig şi putea fi folosit inclusiv de căruţe.
În 1817 l-a luat o viitură, fiind refăcut abia peste cinci ani şi dotat cu trotuare. Problema podurilor din lemn era că pilonii putrezeau în apă şi trosneau sub greutatea căruţelor cu mărfuri şi a trăsurilor. Prin urmare, în 1891 o firmă din Budapesta, Danubius, a construit în locul lui un pod nou, din fier. Realizată în fabrică şi montată la faţa locului, structura a fost asamblată în jumătate de an, din primăvara până în toamna lui 1892.
A fost primul pod din fier peste Crişul Repede, având formă arcuită, cu o înălţime a arcului de 7 metri în mijloc. A fost denumit Podul Baross, după numele lui Gábor Baross, ministru al comunicaţiilor în guvernul de la Budapesta, mort în anul finalizării lucrării, şi a fost folosit până la începutul anilor 1950, după ce în finalul celui de-al Doilea Război Mondial trupele germane au avut o tentativă eşuată de a-l arunca în aer.
Totuşi în 1953 vechimea podului era evidentă, iar expertiza a arătat că soluţia cea mai bună era demolarea şi construirea altuia. Noul pod (foto), din beton, cunoscut sub denumirea Dacia după numele hotelului construit între timp în vecinătate, a fost prevăzut cu linie de tramvai, carosabil şi trotuare, pilonii fiind decoraţi cu nelipsita, în acea vreme, stea sovietică. În 1996 a fost lărgit prin construirea câte unui trotuar lat pe ambele laturi, iar în 2020 a fost reconfigurat pentru 6 benzi de circulaţie.
... şi Podul Mic
După 1700, în timpul Imperiului Habsburgic, aria construită a zonei Oradiei s-a extins către vest, centrul de greutate mutându-se în Újváros (Oraşul nou). Acolo a apărut un nou târg - în prezent Piaţa Unirii - înconjurat de biserici şi case în stil baroc. Pentru o legătură bună cu Olosig, în timpul episcopului Miklós Csáky a fost construit lângă biserica romano-catolică un pod din lemn cu cabine pentru încasarea taxei de trecere. Luat de ape şi refăcut de mai multe ori, în 1893 a fost înlocuit cu un pod arcuit din fier aproape identic celui din amonte.
Podul central era traversat de o linie de tramvai ce lega pe atunci Piaţa Szent László de Gară. Pe aici mergeau vizitatorii la Băile Rimanóczy şi muşterii la cafenelele din zona Teatrului. După dictatul de la Viena, în urma căruia în 1940 Bihorul de nord a fost cedat Ungariei horthyste, autorităţile au hotărât demolarea podului, operaţiune amânată însă de extinderea războiului. Totuşi, în octombrie 1944 armata germană aflată în retragere l-a aruncat în aer.
Podul din beton armat, existent şi azi, a fost construit în 1948, fondurile fiind strânse inclusiv prin emiterea unui timbru dedicat (foto), iar lucrările le-au executat muncitori ai fabricilor locale. Două linii de tramvai l-au trecut timp de 30 de ani, devenind apoi exclusiv rutier şi pietonal.
Lánchíd de Oradea
La începutul secolului XX, Oradea s-a extins cu noi cartiere, între care unul pe strada Széles, azi Menumorut. Era departe de podurile centrale, iar cei care voiau să ajungă la târgurile de lemne şi animale aflate pe malul opus aveau mult de ocolit. Prin urmare, în 1913 a fost construit un pod cu doi piloni din beton, cu o punte susţinută de o structură metalică nituită şi decorată cu stema oraşului. Elegant (foto), uşor diferit de aspectul "industrial" al celorlalte poduri, era comparat cu Podul Elisabeta (sau Podul cu Lanţuri) din Budapesta, nu de mult ridicat.
În anii 1960, autorităţile locale includeau strada şi podul redenumit Decebal în inelul rutier central, dar în 1981 o viitură l-a avariat, astfel că în locul lui a fost construit altul (foto), inaugurat pe 23 august 1984. Podul a deschis şi noua "străpungere" către Şoseaua 6 Martie, azi bulevardul Dacia, ce prelungea strada Decebal până la Olosig.
Pe durata şantierului, localnicii au putut traversa Crişul pe un pod de pontoane, mutat ulterior în Ioşia-Nord, pentru a uşura accesul între Rogerius şi zona Sălii Sporturilor.
La pas peste Criş
În timp, între podurile rutiere au început să fie ridicate altele mici, exclusiv pietonale. La jumătatea Parcului Mileniului, azi Libertăţii, a fost amenajată o punte din lemn către Hala Comercială, numită a Paralelor fiindcă trecătorii aveau de plătit o taxă de trecere.
Odată cu modernizarea oraşului, în 1909-1910, ea a fost înlocuită cu un pod pe piloni de beton şi structură metalică (foto), numit în epocă Garasos, iar în perioada interbelică Traian, în prezent fiind cunoscut sub denumirea podul Intelectualilor deoarece era folosit, printre alţii, de elita urbei ce mergea către promenada de pe malul Crişului.
Avariat după o viitură în 1970, podul a fost înlocuit ulterior cu unul hobanat, amplasat puţin mai în aval. Accesul către vechea pasarelă poate fi observat şi azi, când încă mai există o balustradă originală a celei vechi lângă chioşcul de presă din Pacul Libertăţii. Noul pod a fost finalizat în 1974, iar anul acesta a trecut prin reparaţii capitale, vechile balustrade fiind înlocuite cu copii simplificate.
În prelungirea străzii Szigligeti, în 1949 era finalizat un pod din lemn, înlocuit câţiva ani mai târziu cu unul din beton armat, decorat pe pilon cu steaua sovietică. A fost reparat de mai multe ori şi au fost puse bariere pentru blocarea accesului rutier, ce risca să-l destabilizeze. În 2017 a fost demolat, pe locul său fiind construit Podul Centenarului (foto), metalic, în arc, destinat traficului auto, velo şi pietonal, cu o lungime de aproape 80 de metri.
Poduri (mai) noi
Peste Crişul Repede au fost construite în timp şi alte poduri. La începutul anilor 1970, în Zona de Vest, pentru a se construi o centură ocolitoare a fost ridicat Podul Densuşianu, ce lega Ioşia de Şoseaua Borşului. În anul 2000 a trecut prin reparaţii capitale, reluate în 2011, când a fost dublat cu încă un pod construit câţiva metri în amonte.
În seria podurilor recent construite merită inclus şi Podul Carol I, planificat - desigur, nu cu această denumire - încă din 1974, odată cu elaborarea proiectelor de construire a cartierului Ioşia-Nord. Ideea viza un pod pietonal hobanat, ulterior discutându-se şi despre unul rutier care să lege strada Oneştilor de Bulevardul Dacia, această variantă fiind pusă în aplicare în 2011, când noul pod (foto) l-a înlocuit pe cel din pontoane.
În schiţa de sistematizare a Oradiei din anii ’70-’80 era prevăzut un pod peste Criş şi în capătul străzii Seleuşului din Velenţa. Din 1990 trebuia să înceapă îndreptarea străzii dinspre Nufărul, prin faţa blocurilor din strada Andriţoiu, iar după Calea Clujului s-ar fi urcat cu un pod până lângă baza sportivă Dinamo, urmat de încă un drum. Ideea a fost reluată după 2000, iar în 2011-2015 a fost construit Podul Prezan, între străzile Dragoş Vodă şi Făcliei.
Cel mai nou pod rutier peste Criş, lung de aproape un kilometru, se construieşte în 2023 pe centura de vest, în apropiere de Sântandrei.
Poduri şi podeţe
De mai mică anvergură sunt pasarelele pietonale peste Peţa. Cu mai bine de un secol în urmă, pe când cursul pârâului traversa cartierul Velenţa şi proximitatea Cetăţii, drumurile ce-l intersectau erau prevăzute cu podeţe din lemn şi metal, urmele unora dintre ele fiind vizibile până în anii 2000 - de exemplu, podeţul de pe strada Zalăului.
În prezent, peste Peţa trec 16 poduri şi pasarele, majoritatea fiind rutiere (de pe centură din Nufărul până în Ioşia), iar 4 sunt pietonale. Cele mai noi poduri peste Peţa au fost terminate în 2023, unul în prelungirea străzii Feldioarei către cartierul Ceyrat (foto), iar altul în capătul Aleii Călinului către cartierul Veteranilor, ambele fiind rutiere.
Alte treceri peste pâraiele Oradiei se găsesc în cartierul Salca, peste Adona, pentru tramvaie, şi pe strada Izvorului, peste pârâul Sălbatic, în faţa Spitalului de Pneumoftiziologie.
Mai lungi, mai scurte, mai frumoase sau controversate, moderne sau doar restaurate, podurile sunt parte a infrastructurii urbane şi rămân determinante pentru dezvoltarea oraşului, căci facilitează accesul oamenilor pe malurile apelor, legând cartiere şi comunităţi.
CU TRENUL PESTE CRIŞ
Podurile feroviare ale Oradiei
O mare parte a Oradiei este înconjurată de căi ferate, cea mai veche, către Budapesta, fiind deschisă în 1858 şi prelungită până la Cluj în 1870. De atunci, trenurile au început să traverseze şi Crişul Repede, ulterior, în 1888, fiind deschisă şi calea ferată către Salonta.
În prezent, Oradea are 4 poduri feroviare peste Criş: două pe magistrala M300 Cluj - Oradea în partea de est (foto), din care unul construit la dublarea liniei, în anii ’70, şi două în vest, din care unul pe secţia M310, pe linia Oradea - Arad, construit în anii ’60, iar celălalt pentru linia Oradea-Est - Episcopia-Bihor. Podurile din zona de est sunt metalice cu câte trei deschideri, prima deschidere având rol de pasaj peste strada Dragoş Vodă, pe când cele din zona de vest au câte două deschideri.
În oraş liniile trec şi peste mai multe străzi, tot pe poduri. M300 trece cu o pasarelă peste străzile Făcliei, Adevărului, Gheorghe Doja şi Louis Pasteur, iar apoi peste străzile Matei Corvin şi Crângului către gara Episcopia-Bihor. Peste strada Matei Corvin trece şi linia M310 cu un pod de cale simplă, urmat de unul peste strada Uzinelor şi încă unul peste Şoseaua Borşului, paralel cu pasarela dinspre gara Episcopia-Bihor.