Chix de proporţii epice la Valea lui Mihai, unde fosta moară Gizella, construită de familia poetei americane Louise Gluck, laureată cu Nobel în 2020 pentru literatură, este transformată în "centru cultural" cu 206 locuri pe banii Ministerului Dezvoltării.

Programată iniţial pentru duminică, 13 martie, inaugurarea clădirii după reabilitarea care până acum a costat peste 4,7 milioane lei a fost amânată pentru luna mai, când va avea loc Festivalul Salcâmului în floare, pentru că lucrările au fost proiectate şi executate cu orice, numai cu cap nu.

Urmând proiectul firmei Rakozen Procons din Marghita, constructorii au reuşit să facă balconul sălii de spectacole aşa încât nicio persoană care ar sta aici nu ar putea vedea absolut nimic pe scenă, din simplul motiv că aceasta este obturată de balustradă, iar scaunele sunt bune doar la picotit.

Chestionat de Bihorel, primarul Nyakó József spune totuşi că "s-a găsit" o soluţie, şi anume refacerea în rampă a nivelului superior, aşa încât fiecare rând de scaune să fie dispus mai sus decât cel din faţa lui, operaţiune care, desigur, va costa alţi bani, poate chiar de la acelaşi Minister condus de bihoreanul Cseke Attila.

Numai să nu iasă altă poznă, iar oamenii să ajungă la ultimul rând de scaune de-a buşilea, ca să nu dea cu capul de tavan...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!