Polițistul bihorean Vlad Buz, acuzat că ar fi avertizat suspecți dintr-un dosar de contrabandă cu țigări că urmează percheziții ale Poliției, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, cât și de inculpați, menținând în totalitate sentința pronunțată în primă instanță.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd şi de inculpaţii Bat Florica, Bat Mircea, Bat Ioana Loredana, Domocoş Cristian Vlad, David Sergiu Ioan, David Andreea Bianca, Buz Dorina Mirela şi Buz Vlad Liviu, împotriva sentinţei penale nr. 82/2026 din data de 20 mai 2026 pronunţate de Judecătoria Aleşd. Menţine în totalitate sentinţa apelată”, se arată în soluția Curții.

Totodată, instanța de apel i-a obligat pe inculpați să achite câte 1.500 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

Nu mai poate rămâne polițist

Decizia Curții de Apel Oradea este definitivă şi, ca urmare a acestei condamnări definitive, Vlad Buz nu mai poate rămâne polițist. Potrivit Statutului polițistului, raporturile de serviciu încetează în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă, excepția vizând doar condamnările cu suspendare ori amendă penală pentru infracțiuni săvârșite din culpă, cu aprobarea conducerii competente. În cazul lui Buz, condamnarea privește fapte intenționate, legate de exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Soluţia instanţei a fost pronunțată pe „repede înainte” - din cauza riscului de prescriere a faptelor - în dosarul în care, pe lângă polițist, au fost judecați mama acestuia, Dorina Buz, dar și șase persoane din Aleșd acuzate de contrabandă cu țigări.

Dosarul, după cum a arătat BIHOREANUL, a pornit de la o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd privind o rețea locală de contrabandă cu țigări. Pe 4 iulie 2021, anchetatorii au făcut percheziții în Aleșd și Cihei, unde au descoperit peste 16.000 de pachete de țigări, unele fără marcaje, altele inscripționate „For duty free only”.

Ulterior, după verificarea convorbirilor interceptate în dosar, procurorii au extins cercetările și față de polițistul Buz, susținând că acesta ar fi compromis ancheta.

În urma anchetei desfăşurate de ofiţerii DGA Bihor, Vlad Buz a fost trimis în judecată. Potrivit rechizitoriului, între 2 și 3 iulie 2021, el ar fi divulgat „fără drept, date confidenţiale de interes operativ” privind timpul, locul și împrejurările unor percheziții programate pentru 4 iulie 2021 la familia din Aleșd suspectată că se ocupa de traficul cu țigări de contrabandă.

Anchetatorii au susținut că polițistul i-ar fi spus despre acțiune mamei sale, iar aceasta ar fi transmis mai departe informația, într-o discuție telefonică, printr-un mesaj codificat: „Faceţi curăţenie, că o să aveţi musafiri”.

Pedepse cu suspendare

Procesul a început pe 4 martie 2024, la Judecătoria Aleșd. Vlad Buz, pus între timp la dispoziție de conducerea Inspectoratului de Poliție Bihor până la verdictul final, a fost trimis în judecată pentru compromiterea intereselor justiției și divulgare de informații confidențiale, iar mama sa, Dorina Buz, pentru complicitate.

În același dosar, Florica și Mircea Bat, fiica lor, Ioana Bat, Cristian Domocoș și soții Sergiu și Andreea David, toți din Aleșd, au fost judecați pentru deținere de țigări de contrabandă în afara antrepozitului fiscal.

Prin sentința pronunțată pe 20 mai 2026, Judecătoria Aleșd l-a condamnat pe Vlad Buz la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, plus 90 de zile de muncă în folosul comunității. Dorina Buz a primit 2 ani de închisoare cu suspendare și aceeași obligație de a presta muncă în folosul comunității.

Soții Sergiu și Andreea David au fost condamnați, fiecare, la câte 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare, iar Florica Bat, Mircea Bat, Ioana Bat și Cristian Domocoș au primit câte 2 ani de închisoare cu suspendare.

Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea țigărilor și a peste 3.200 lei ridicați la percheziții. Sentința a fost contestată atât de Parchet, cât și de inculpați, însă Curtea de Apel Oradea a menținut-o integral.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!