A fost spectacol în toată regula, săptămâna trecută, la Judecătoria Salonta, unde procurorii i-au trimis cu propunere de arestare preventivă pe 15 dintre cei 20 de vânători reţinuţi pentru braconaj, printre care şi VIP-uri ca fostul consilier judeţean PSD Ştefan Dulău, medicii Aurel Marţi şi Florin Plăian, mai mulţi fermieri şi oameni de afaceri, cum e şi milionarul orădean Mircea Hadade, patron de firme de construcţii şi case de schimb valutar.

În faţa judecătorului, braconierii au fost apăraţi de crema avocaţilor din judeţ, maeştrii barei făcând show în sala de dezbateri şi stârnind hohote de râs, aplauze, ba chiar şi lacrimi unor inculpaţi, stoarse, evident, ca să-şi "argumenteze" nevinovăţia.

Bihorel ar fi plătit bilet ca să participe la spectacolul care s-a întins pe mai bine de 8 ore, aşa că se simte dator să-l felicite şi pe procurorul prezent în sala de judecată, care a fost tare pe poziţie, ba i-a mai şi ruşinat pe "puşcaşi", bătându-le obrazul că au ucis atâtea sălbăticiuni încât, dacă pădurea ar fi fost populată de oameni, s-ar fi considerat genocid.

Cum nu e sigur că indivizii au şi băgat la cap ce a vrut să spună, poate ar trebui să li se aplice o pedeapsă pe care n-o vor uita niciodată: să fie trimişi la muncă în folosul asociaţiilor pentru protecţia animalelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!