Oradea va avea, în premieră, din această toamnă, o clasă de elevi interesați să se califice în profesia de tehnician în aviație. Noutatea a fost anunțată de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan, cu ocazia unei conferințe de presă pe care a susținut-o vineri la Aeroportul din Oradea împreună cu directorul acestuia, Răzvan Horga.
De altfel, înființarea noii specializări, existentă doar în alte patru orașe din țară, este necesară în perspectiva înființării la aeroportul orădean a unui centru de mentenanță aviatică.
„Să știe să demonteze și să monteze un avion”
„Am semnat un acord de colaborare cu Colegiul Tehnic Traian Vuia, în vederea înființării din toamna acestui an a unei clase cu profil tehnician în aviație”, a declarat directorul Aeroportului Oradea, Răzvan Horga (foto stânga), la finele conferinței în care a prezentat raportul de activitate al Aeroportului pe anul trecut.
„Urmează în săptămânile următoare să avem vizita de certificare de la ARACIP (n.r. – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar). Această nouă specializare este gândită în perspectiva dezvoltării activităților de mentenanță de aeronave”, a adăugat directorul. în prezența vicepreședintelui CJ Bihor, Horea Abrudan, fost șef al Inspectoratului Școlar Județean Bihor până în urmă cu 2 ani.
Acesta nu a putut preciza câți elevi vor fi școlarizați în cadrul noii specializări și nici cine va preda cursurile și va coordona practica profesională, dar a spus că viitorii absolvenți de tehnician în aviație vor trebui, la fel ca mecanicii auto, „să știe să monteze și să demonteze un avion”.
Astfel de clase mai există în doar patru orașe din România - București, Bacău, Craiova (toate cu tradiție în aviație) și Caransabeș (cu precizarea că aici funcționează un liceu privat, cu taxe de școlarizare, care are și această specializare).
Mentenanța la Aeroport
De ce ar avea Oradea nevoie de tehnicieni în aviație a explicat directorul Aeroportului, Răzvan Horga (foto stânga), care a afirmat că pregătește o nouă strategie de dezvoltare a acestuia pe următorii trei ani, care include, între altele, și obiectivul înființării aici a unui centru de mentenanță a avioanelor, inclusiv construirea unui hangar în acest scop.
„Acum lucrăm la strategia aeroportului pe următorii trei ani, întrucât vechea strategie a expirat la 31 decembrie 2025, și în această strategie avem cuprinse obiective cum ar fi încă o cale de rulare, o nouă platformă de îmbarcare avioane cargo și pentru zona de mentenanță aeronave, inclusiv hangare pentru mentenanță aeronave”, a spus directorul aeroportului orădean.