Teatrul Regina Maria din Oradea a pregătit pentru publicul orădean premiera spectacolului "Undeva, Cândva" de John Cariani, care va avea loc sâmbătă, 23 martie, de la ora 19, la Sala Transilvania.

"Almost, Maine", pus în scenă la Oradea cu titlul "Undeva, Cândva", este un text ce a fost dezvoltat în anul 2002 în cadrul Cape Cod Theatre Project şi a avut premiera mondială în 2004, la Portland Stage Company din statul Maine. De atunci, a devenit unul dintre cele mai montate texte, cu precădere în producţiile teatrale din liceele din Statele Unite ale Americii.

Spectacolul prezintă povestea unei localităţi fictive, unde trăiesc oameni obişnuiţi, al căror univers este zguduit de sentimentele ce ies la suprafaţă, subliniind nevoia de apropiere şi apartenenţă, fiind descris ca un ansamblu de poveşti despre legături umane, suferinţă şi dezamăgire.

"Textul panoramează un loc care nu există pe hartă. O localitate mică, cu oameni ca peste tot. Aici găsim un grup de locuitori care aproape că formează o comunitate, dar nu chiar. Ca peste tot, unii se cunosc între ei, alţii nu prea. Într-un astfel de loc izolat, îndepărtat, parcă undeva la capătul lumii, obişnuitul este zdruncinat de sentimentele oamenilor care se dezlănţuie şi ies la suprafaţă, se manifestă sub forma unei căutări neîncetate pentru nevoia acută de apropiere, de apartenenţă. O năzuinţă care izvorăşte şi se alimentează din iubirea, melancolia, singurătatea sau speranţa acestora. Un ansamblu de poveşti despre ataşamentul, suferinţa şi dezamăgirea pe care le resimţim în interacţiunile cu ceilalţi, în tentativele noastre de a fi împreună", se arată într-un comunicat al Teatrului Regina Maria.

John Cariani, autorul textului, este cunoscut atât ca actor, cât şi ca autor dramatic, debutând pe Broadway în 2004 în musicalul "Scripcarul pe acoperiş", în rolul lui Motel, pentru care a primit o nominalizare la Premiile Tony.

Spectacolul este pus în scenă de Ándi Gherghe, regizor şi actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş – Compania "Liviu Rebreanu". Gherghe, care este şi manager cultural, a mai montat în Oradea spectacolele Poveste din Transilvania, Vă plac bananele, tovarăşi? şi Social Acceptabil, toate trei la Studio Act. 

Textul a fost tradus şi adaptat de Ándi Gherghe şi Adi Iclenzan. Scenografia este realizată de Oana Cernea, scenografă a TRM încă din 2004, iar lighting designul este semnat de Cristian Niculescu, care a lucrat în trecut cu regizori precum Radu Afrim, Theodor-Cristian Popescu, Alexandru Dabija sau Răzvan Mazilu. 

Distribuţia este una numeroasă, în care se regăsesc actorii Carina Bunea, David Constantinescu, Georgia Căprărin, Alin Stanciu, Anca Sigmirean, Mihaela Gherdan, Şerban Borda, Adela Lazăr, Pavel Sîrghi, Sebastian Lupu, Alexandru Rusu, Corina Cernea, Sorin Ionescu, Denisa Irina Vlad, George Dometi, Ioana Dragoş Gajdó şi Eugen Neag.

Producţia nu este recomandată persoanelor sub 14 ani, iar biletele pentru premiera din 23 martie şi pentru reprezentaţia din 31 martie s-au vândut deja. Cu toate acestea, doritorii mai pot găsi locuri pentru spectacolele programate pe 22 şi 23 aprilie la agenţia teatrului sau online.

La începutul lunii următoare, Teatrul Regina Maria pregăteşte premiera spectacolului "Rabbit Hole", de David Lindsay-Abaire, o dramă premiată în 2007 cu Pulitzer, iar biletele pentru premiera din 7 aprilie au fost puse în vânzare. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!