Premierul Florin Cîţu a făcut, sâmbătă, un apel la populaţie, să respecte noile măsuri de combatere a pandemiei de Covid-19, afirmând că din toamnă, am putea renunţa la purtatul măştii de protecţie.
"Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii. Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creşterea numărului de infectări şi să îmbunătăţim situaţia din spitale. Depinde doar de noi să revenim la normalitate!", a scris Cîţu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Cu acelaşi prilej, prim-ministrul a anunţat că, în acest sfârşit de săptămână, România va marca primul milion de persoane care au fost vaccinate anti-Covid cu ambele doze, iar până la sfârşitul acestei luni, în total, ar putea fi 2 milioane de români vaccinaţi.
"2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% din populaţie, până la sfârşitul lunii martie, în România. În acest weekend vom ajunge la primul million de români vaccinaţi cu ambele doze. Sunt veştile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecţie", a mai arătat Cîţu.
Intră în vigoare noi restricții
Premierul a făcut şi un apel la populaţie, pentru respectarea noilor măsuri, "ca să stopăm creşterea numărului de infectări şi să îmbunătăţim situaţia din spitale". "Depinde doar de noi să revenim la normalitate!", a mai scris el.
După cum se știe, duminică vor intra în vigoare noi reguli adoptate de autoritățile centrale pentru combaterea Sars-Cov-2, după ce Guvernul a aprobat, joi seară, noile reguli propuse de Comiterul Național pentru Situații de Urgență în contextul creșterii alerte a numărului de cazuri de Covid-19. Între altele, acolo unde rata de infectare este ridicată, programul magazinelor se va reduce, iar carantina de noapte se mărește.
Concret, acolo unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în timpul weekend-ului, circulaţia să fie permisă doar până la ora 20, şi nu până la 22, cum este acum, iar activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18. Revenirea se va face când incidenţa scade sub 3,5 la mie.
Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 cazuri Covid la mia de locuitori, circulaţia este permisă până la ora 20 pe toată durata săptămânii, iar operatorii economici pot funcţiona până la ora 18. Revenirea asupra măsurilor se va face când incidenţa scade sub 7 la mie.
Reunit sâmbătă într-o ședință prezidată de prefectul Dumitru Țiplea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis instituirea unor noi restricții în activitatea firmelor și în circulația persoanelor pentru 8 localități din județ, între care și Oradea. Într-un oraș și două comune vor exista restricții suplimentare pe toată durata săptămânii, iar în Oradea și în patru comune acestea se vor aplica în weekend-uri, începând cu prima oră a zilei de duminică.