Consiliul Local a hotărât vineri, la propunerea primarului Florin Birta, dublarea la 1.000 lei a valorii premiului de fidelitate acordat orădenilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi şi fără niciun fel de comentarii din partea consilierilor locali aflaţi în sala de şedinţe a Primăriei.

Primarul de Oradea a explicat că nu este vorba de o majorare a sumei, ci de actualizare a acesteia. „O dată pe lună avem o premiere a celor care au împlinit 50 ani de căsătorie. Premiul era o sumă de 500 lei stabilită în 2008, care, având în vedere inflaţia, s-a devalorizat foarte mult”, a explicat Birta.

Premiul de fidelitate a fost recalculat pentru a-şi păstra valoarea. „Domnul Eduard Florea (n.r. directorul economic al Primăriei) a calculat inflaţia începând de atunci şi suma a fi ajuns undeva la 990 lei şi am rotunjit-o la 1.000 lei. Eu zic că este ceva normal pentru cei care sărbătoresc şi care sunt un model pentru noi toţi", a spus primarul.

Conform regulamentului stabilit în ianuarie 2008, premiul de fidelitate se acordă cetăţenilor domiciliaţi în Oradea care au adunat 50 de ani de căsătorie.

În fiecare an, Primăria Oradea premiază în medie circa 250 de cupluri orădene în cadrul unei festivităţi intitulate sugestiv "Nunta de aur".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!