Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, a transmis vineri că „regretă profund” decizia guvernului din țara sa de a bloca includerea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. El a adăugat și că economia Austriei ar putea fi „sancționată” prin contramăsuri românești.

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, şi-a exprimat vineri regretul pentru decizia guvernului de la Viena de a bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, exprimându-şi temerea că economia ţării sale va fi afectată de „contramăsuri” româneşti.

„Regret profund decizia guvernului federal austriac de a bloca aderarea la Schengen a României şi Bulgariei. Este adevărat că Austria se află într-o situaţie dificilă din cauza numărului foarte mare de solicitanţi de azil. Dar blocarea în Schengen nu contribuie cu nimic la o găsirea unei soluţii. Dimpotrivă, acum economia austriacă este amenințată cu sancțiuni prin contramăsurile româneşti. Putem depăşi provocările din domeniul zborurilor şi al migraţiei doar împreună cu partenerii noştri din UE. Sper că o soluţie prin dialog va fi posibilă în curând”, a transmis preşedintele Alexander Van der Bellen într-o serie de trei mesaje postate vineri pe Twitter.

News.ro scrie că Alexander Van der Bellen face parte din altă familie politică decât cancelarul conservator Karl Nehammer, principalul oponent al aderării României la Schengen. Alexander Van der Bellen provine din rândul Verzilor, parteneri minoritari la guvernare, notează aceeași sursă. 

Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri că l-a chemat în țară pe ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu. Decizia reprezintă o sancțiune gravă la nivel diplomatic, notează Hotnews.ro. 

„Ministerul Afacerilor Externe informează că, având în vedere poziția Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spațiul Schengen în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în țară pentru consultări. Conducerea Ambasadei României la Viena va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim. Potrivit cutumelor diplomatice, decizia părții române este un gest politic care subliniază poziția României de dezacord ferm cu conduita Austriei și indică decizia de diminuare a nivelului actual al relațiilor cu acest stat”, se arată într-o informare a MAE.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!