Municipalitatea a semnat contractul de finațare a piațetelor ce vor fi construite în zona Arenei Antonio Alexe din Ioșia, pe strada Transilvaniei din cartierul Rogerius (în parcul Magnoliei) și în zona restaurantului McDonalds din Nufărul.
Proiectul denumit "Mobilitate policentrică în Municipiul Oradea – coridor Magnolia, Cazaban, Nufărului" este finanţat din fonduri europene, a fost anunţat la finalul anului trecut şi presupune reabilitarea şi amenajarea celor trei spaţii, pentru a deveni centre pietonale de cartier, în care orădenii să poată socializa.
"Cererea de finanţare cuprinde trei documentaţii tehnico-economice şi investiţii tratate distinct, din punct de vedere administrativ", se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al municipalităţii.
Mai exact, proiectul cuprinde reabilitarea pieţei Magnolia, pentru a permite accesul pietonilor şi bicicletelor, pavarea cu piatră cubică a unei suprafaţe de circa 4.000 metri pătraţi, iar alţi circa 5.000 metri pătraţi vor fi înierbaţi. În zonă, pe lângă vegetaţia deja existentă, urmează să mai fie plantaţi încă 35 de platani şi 35 de magnolii.
Cel de-al doilea centru va fi amenajat pe strada Alexandru Cazaban. În cadrul lucrărilor vor fi înlocuite toate reţelele din subteran, gardul din jurul bisericii ortodoxe va fi demolat, iar o parte din platoul betonat din faţa Arenei Antonio Alexe va fi transformat în zonă verde.
Tot în acest proiect va fi amenajată şi o piaţă publică pe strada Nufărului, în apropierea McDrive-ului. Şi acolo vor fi amenajate zone verzi şi vor fi amplasate bănci.
Valoarea totală a proiectului este de 35,7 milioane de lei, din care finanţarea din fonduri europene este de 34,6 milioane de lei.
Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, de la data semnării contractului de finanţare până la data finalizării implementării proiectului.