Primăria Oradea va expropria 3.700 de metri pătrați de teren pentru a amenaja un parc pentru cele 300 de familii din Cartierul Tineretului. Lucrările, în valoare de 1,6 milioane lei, au fost cerute de orădenii din zonă, printr-un proiect de bugetare participativă.
„Locuitorii cartierului chiar au nevoie de acest parc pentru că nu există o zonă unde să stea cu copiii. Parcul va avea teren de baschet și de fotbal”, a declarat primarul Florin Birta.
În total, parcul va avea o suprafață de 1,5 hectare de spații verzi. „Lucrările vor începe în primăvara anului viitor și până în toamnă parcul va fi dat în folosință”, a spus Birta.
Potrivit raportului de specialitate al Primăriei, amplasamentul care urmează să fie expropriat este neamenajat, acoperit cu vegetație spontană, dar și cu arbori și arbuști.
Aici vor fi amplasate 37 de bănci, 11 coşuri de gunoi şi 53 de corpuri cu LED pentru iluminatul aleilor, al locului de joacă şi al terenurilor de sport.
Amenajarea parcului va fi făcută de asocierea firmelor Construcţii Bihor şi Proexco în termen de şase luni, din care două pentru proiectare şi patru pentru execuţie.