Municipalitatea a reluat licitaţia pentru execuţia celor două cămine studenţeşti pe care Ilie Bolojan le dorea funcţionale din această toamnă.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, la licitaţia anterioară, care a avut loc în martie, nu s-a prezentat niciun ofertant valid, adică toate proiectele depuse au fost incomplete. Anunţul de participare la noua licitaţie a fost publicat joi pe site-ul Primăriei Oradea şi în SICAP (Sistemul electronic de achiziţii publice). 

Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 30 de milioane de lei, fără TVA. Suma iniţială a fost de 25 de milioane de lei, dar între timp, din cauza scumpirii materialelor dar şi a manoperei, acesta a crescut cu încă 5 milioane de lei. Durata de execuţie este de 24 de luni. Ofertele se pot depune până în 17 august, la ora 15.

Proiectul de construire a celor două cămine studenţeşti, care ar urma să fie amenajate între căminul C4 şi viitoarea Sală Polivalentă, a fost anunţat în anul 2018, fiind parte dintr-un masterplan de reabilitare a campusului Universităţii din Oradea. 

Acestea ar urma să aibă o capacitate de 464 de locuri, în fiecare cameră urmând să fie repartizaţi doi studenţi.

Deşi Bolojan estima că în toamna acestui an căminele vor putea fi date în folosinţă, lucrurile s-au mişcat mult mai greu.