Consiliul Local Oradea a hotărât joi să extindă obligativitatea identificării cu numere administrative inclusiv la terenurile fără construcții.
Măsura va fi luată la cererea Poliției Locale Oradea, care, în lipsa numerelor administrative, a întâmpinat dificultăți în identificarea proprietarilor unor terenuri sau beneficiarilor unor lucrări.
„Montarea numărului administrativ este obligatorie și în cazul terenurilor fără construcții”, se menționează în Hotărârea de Consiliu Local.
Numărul administrativ va fi eliberat de municipalitate. Potrivit HCL-ului, deținătorul amplasamentului va fi obligat să solicite certificate de nomenclatură stradală și adresă. „Este interzisă afișarea altor numere administrative”, se prevede în document.
Documentul prevede expres și obligativitatea identificării printr-un panou a tuturor lucrărilor desfășurate în municipiu, măsură deja prevăzută de Legea 50 din 1991 referitoare la autorizarea lucrărilor în construcții.
„Montarea panoului de identificare a investiției, la loc vizibil, este obligatorie în cazul imobilelor / șantierelor în care se execută lucrări de construcții, inclusiv lucrările de rețele tehnico-edilitare, pentru care, în prealabil s-a obținut autorizația de construire / desființare”, prevede HCL-ul.
Proprietarii de imobile care nu le identifică prin numere administrative riscă amenzi. Sancțiunile contravenționale se încadrează între 200 lei și 400 lei, în cazul celor care nu și-au identificat cu numere clădirea sau terenul, și pot ajunge la 1.000 - 1.500 lei, în cazul celor care desfășoară diferite lucrări și nu și-au montat panou de identificare a investiției.
Deținătorii imobilelor deja sancționați riscă amenzi de încă 500 - 1.000 lei, în cazul în care nu au dus la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul verbal încheiat de agenții Poliției Locale Oradea.
Vezi mai jos HCL-ul privind obligativitatea amplasării numerelor administrative.