Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, a declarat că va propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri pentru exproprierea proprietarilor "chioşcurilor" din Băile Felix şi pe cei ai unor terenuri din Băile 1 Mai, pentru că "dorim să dăm o faţă nouă comunei şi celor două staţiuni".

Vicepreşedinte al PSD Bihor, Laza nu a uitat să precizeze că unele chioşcuri şi terenuri sunt ale unor adversari din PNL, însă n-a putut da o soluţie în ce priveşte pavilioanele dărăpănate deţinute de SCT Felix, care nu sunt nici reabilitate, nici demolate.

42 de şantiere

Prezent luni la o conferinţă de presă, în care a vorbit despre reabilitarea termică a blocurilor din comună, Laza s-a referit şi la alte lucrări edilitare începute sau pe cale să înceapă în Sânmartin, arătând că "sunt 36 de şantiere deschise", majoritatea pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, iar pentru alte 6 lucrări licitaţiile sunt finalizate, urmând ca şantierele să fie deschise "când condiţiile meteo vor permite".

Pentru toate aceste lucrări, a spus primarul, sursele de finanţare sunt diverse, 17,2 milioane euro provenind din fonduri europene, ceea ce ar fi record naţional pentru o comună. "Din discuţiile cu cei de la POR, Ro-Hu, AFIR, sunt cele mai multe fonduri accesate de o comună în România", a afirmat Laza.

Exproprieri la adversari

Întrebat când ar urma să fie finalizate lucrările din staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, începute în 2019, Laza a afirmat că "speră" ca acestea să fie încheiate "la începutul sezonului turistic, în mai - iunie" şi că toate au avut ca obiectiv dorinţa "să dăm o faţă nouă comunei şi celor două staţiuni".

În context, edilul a anunţat că vrea să propună Consiliului Local exproprierea "tarabagiilor" din Băile Felix, deoarece "chioşcurile încalcă orice normă de bun simţ", precizând că o parte dintre acestea aparţin adversarilor liberali din Sânmartin. El a exemplificat că două chioşcuri sunt ale fostului viceprimar Nicolae Leucea (care iniţial a fost viceprimar PSD) şi un altul, unui "fin al fostului primar Lucian Popuş, momentan consilier local din partea Pro România, Bei Dănuţ".

De asemenea, Laza a spus că ar urma să aibă loc şi în Băile 1 Mai exproprieri de terenuri, deţinute şi acestea de liberali, fără însă a-i nominaliza, dar precizând că "eu nu am o luptă personală cu ei, ci vrem să creăm condiţii civilizate în staţiuni".

"Nu ştiu"

Pe de altă parte, întrebat despre alte construcţii în stare proastă aflate în centrul staţiunii Băile Felix, şi anume clădirile vechilor pavilioane, primarul comunei Sânmartin a recunoscut că nu are nicio soluţie, în condiţiile în care acestea sunt în stare avansată de degradare, iar proprietarul, SC Turism Felix SA, nu doreşte să le reabiliteze, motivând că acest lucru nu este posibil, dar nici să le demoleze nu poate, deşi ar vrea, deoarece sunt "clasificate ca monumente".

"Primăria nu are pârghii", a susţinut Laza, evitând să spună dacă ar propune şi exproprierea SCT Felix, unde înainte de a fi ales prima oară, în 2016, a fost angajat. "Nu ştiu în ce măsură şi-ar permite Primăria să facă astfel de exproprieri", a spus edilul.