Spre deosebire de predecesorul său, primarul Florin Birta iese din bârlog și pentru a discuta cu oamenii de prin cartiere. Și a mers acolo unde e acum punctul cel mai fierbinte, în „sectorul agricol” Nufărul, unde băștinașii sunt revoltați că, între două blocuri inundate de verdeață, edilul voia să croiască un drum pentru automobile.

Nu-i rea ideea de a te duce exact în gura lupului, e semn că chiar vrei să ții cont de părerea megieșilor. Totul s-a terminat cu bine, Birta a scăpat nesmotocit, iar locatarii au smuls promisiunea că pe acolo va fi ca la Mărășești, adică nu se va trece, decât cel mult pe jos.

Șantierele, multe și complicate, se vor închide până la urmă, chiar dacă nu toate la timp și nu toate la nivelul calitativ visat de orădeni. Dar una dintre problemele mari ale viitorului va fi cum să facem să ne protejăm de caniculă, pentru că nu vom încăpea toți în pasajele subterane ce vor fi date în folosință.

Dacă până acum miza pentru un trai eco erau pistele pentru bicicliști, cred că trebuie să punem accent și pe păduri urbane. Sigur că la umbra lor vor fi destui care să fure ca-n codru sau să atace ca tâlharii la drumul mare. Dar, fără cantități uriașe de verdeață, riscăm să înlocuim bradul cu cactusul și câinele cu cămila. E simplu să plantezi prin parcurile gata defrișate, e mai complicat pe străzile înguste din centru.

Dacă tot se sparg șosele pentru înlocuirea țevilor, mă întreb de ce nu s-au gândit edilii să lase loc pentru plantat copaci. Acum s-ar fi văzut lejer unde se pot amplasa pomii fără ca rădăcinile să intre prin conducte și instalații de gaz sau electrice. Fiecare stradă ar trebui să aibă, pe lângă pistă pentru bicicliști, și aliniamente de arbori, dacă mai vrem să mergem pe jos vara, în oraș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!