Procurorul bihorean Lucian Rus, cel care i-a trimis în faţa instanţei pe rectorul Universităţii Oradea, Constantin Bungău, şi pe fostul şef al Serviciului de Expertiză Medicală din Casa de Pensii Bihor, Vasile Sălăjan, a fost delegat la conducerea unuia dintre cele mai importante departamente din structura centrală a DNA: Secţia de combatere a corupţiei. 

Decizia a fost luată de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu unanimitate de voturi, iar delegarea s-a făcut pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 5 decembrie 2022. 

În vârstă de 42 ani şi absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Lucian Rus a intrat în magistratură în 2011, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, după care a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. A fost apoi prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, șef al Biroului DIICOT Satu Mare, procuror în cadrul DNA Oradea, iar din decembrie 2020 conduce structura DNA Timișoara. 

Rus este cel care, între altele, l-a trimis în judecată pe rectorul Universităţii orădene, Constantin Bungău, şi pe Vasile Sălăjan, fostul şef al Serviciului Expertiză Medicală din cadrul Casei de Pensii Bihor, cel din urmă acuzat de 491 de infracţiuni de luare de mită, după ce, într-o singură lună, a luat şpăgi de 90.370 lei şi 17.760 euro pentru a emite decizii medicale necesare la încadrarea într-un grad de invaliditate a unor persoane. 

Sub coordonarea sa, DNA Timişoara a avut rezultate notabile. Doar în ultimele luni, printre "clienţii" procurorilor bănățeni s-au numărat fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, acuzat alături de mai mulţi subalterni de trucarea unor examene de angajare, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad, Caius Mihai Parpala, fin al lui Călin Popescu Tăriceanu, şi directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul CNAIR, Florea Dascălu, ambii acuzaţi de corupţie.

Lucian Rus va fi al doilea procuror orădean din conducerea DNA după ce, în luna august, prcurorul Liviu Alexandru Lascu, şef al Parchetului Militar Cluj, a preluat conducerea Secţiei Militare din Direcţia Naţională Anticorupţie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!