Ca în fiecare an din 2010 încoace, se caută profesorii, antrenorii, mentorii care fac excelență în educație. Fundația pentru Comunitate a deschis lista nominalizărilor la Premiul Mentor, o distincție câștigată deja de șase dascăli din Bihor.

„În fiecare an, începând din 2010, premiem zece profesori, educatori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Fundației pentru Comunitate.

Nominalizările se depun până la 31 decembrie 2022. Pot fi propuși acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare.

„Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație”, a transmis Fundația.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu cât și în numele unui grup. Detalii și formularul de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate.

Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului 2023 la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.

Până acum, laureații Premiului Mentor din Bihor sunt: Ionel Cordovan, profesor de limbă romani (2021), Jámbor Fekete Erzsébet, profesor de pian (2020), Ciubotariu Éva, profesor de chimie (2018), Elvira Groza, profesor de filosofie (2016), Anița Luncan, profesor de chimie (2015), Rend Erzsébet, profesor de fizică (2011).

Programul este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile asigurate de compania MOL România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!