Proiectul de modernizare a Pieței Cetate, cunoscută de orădeni și ca Piața Mare, avansează în sfârșit. Primăria Oradea va moderniza piața etapizat, obținând avizul Direcției de Cultură pentru restaurarea și reconstruirea halei monument istoric care a ars în iulie 2020. Proiectul agreat de specialiști este unul ce prevede restaurarea ruinelor vechilor pereți și construirea în interiorul lor a unei hale noi din sticlă, care va fi gravată astfel încât să imite tâmplăria vechii hale.

Și vechi, și nou 

„În urma discuțiilor cu specialiștii din cadrul Ministerului Culturii și ai Direcției Județene de Cultură, se propune realizarea unei noi structuri simple la o distanță de aproximativ 1,5 metri de ruinele vechii hale”, a explicat, joi, într-o conferință de presă, primarul Oradiei, Florin Birta. 

Conform edilului, „ruinele vor fi păstrate pe amplasamentul respectiv, atât pe partea laterală, cât și pe partea din față, și vor fi recondiționate pentru a putea să reziste intemperiilor. În interior, la 1,5 metri de acești pereți, se va construi o nouă structură pe profile din aluminiu, structura fiind din sticlă. Pe sticla respectivă, în exterior, vor fi gravați acei pereți care au alcătuit vechea hală, astfel încât se va putea vedea cum arăta construcția. Propunerea a fost aprobată în unanimitate de cei din Comisia de Cultură, fiind considerată cea mai bună soluție privind reconstrucția Halei C1”. 

Primărie vs. Minister

În aceeași conferință, Florin Birta a amintit istoria controversată a proiectului reabilitării Pieței Cetate. Primarul a spus că, în continuare, Comisia Națională de Monumente Istorice nu a dat avizul pentru declasarea unor clădiri deja demolate de Primăria Oradea, clădiri care nu aveau titlul de monument istoric, dar se află în zona istorică a orașului, astfel că specialiștii ar fi trebuit să se pronunțe înainte de demolarea lor. 

„Văzând că în doi ani nu am obținut nicio decizie de la Comisia Națională, am decis să acționăm în instanță Ministerul Culturii, pentru a se pronunța pentru declasarea acelor clădiri”, a amintit edilul. 

Florin Birta a subliniat că s-a ajuns totuși la un consens în privința demarării proiectului, chiar dacă nici acum nu există vreo decizie în privința clădirilor demolate, iar procesul continuă. 

În etape

Concret, specialiștii Direcției de Cultură au dat avizul pentru proiectul reabilitării Pieței Cetate, într-o formă etapizată. Prima etapă, cea care presupune restaurarea Corpului C1, adică fosta hală arsă, poate demara, proiectul îndeplinind toate condițiile necesare. 

Incendiul din iulie 2020 a distrus hala veche a Pieței Cetate... 

Această etapă mai cuprinde, concret, restaurarea părților rămase și reconstruirea fostei hale alimentare, cu o suprafață de 1.770 metri pătrați, care va avea 21 de module într-un sector de flori, 28 de module într-un sector de lactate și 20 de module într-un sector de carne. Tot în prima etapă vor fi amenajate 50 de locuri de parcare lângă piață și un acces dinspre bulevardul Nufărul - Cantemir. 

Lucrările vor costa circa 4,4 milioane de euro, incluzând și 1,8 milioane de euro asigurați din fonduri europene, printr-un proiect transfrontalier Ro-Hu, pe care Primăria Oradea se temea să-i piardă din cauza blocajelor de la nivelul Ministerului Culturii. „Dacă lucrările se încheie până la finalul anului viitor, ne încadrăm și în a cheltui acei bani din finanțarea europeană, ca să nu punem în pericol această finanțare și nici partenerii din Ungaria”, a precizat Birta. 

Cu parcare subterană

În cea de-a doua etapă, Primăria Oradea își propune modernizarea întregii piețe, inclusiv cu realizarea unei parcări subterane. 

În ședința Consiliului Local de joi, aleșii orădenilor au aprobat două proiecte: documentația aferentă lucrărilor de restaurare a halei arse, precum și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea întregii piețe. 

„După aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza de proiect tehnic, suntem pregătiți să dăm drumul la licitație pentru întreaga lucrare, urmând ca după adjudecarea și selectarea unui constructor, în cursul anului viitor, să începem lucrările la etapa I. Între timp, continuăm procesul pe care-l avem (n.r. – cu Ministerul Culturii) şi încercăm să finalizăm acele dosare de declasare a clădirilor, ca să putem începe lucrările și la etapa a doua pentru construcția acestei piețe”, a mai spus Birta. 

În total, investiția în Piața Mare se ridică la 100 milioane de lei, adică aproximativ 20 milioane de euro.

În etapa a doua, se va realiza o construcție nouă, care va cuprinde o parcare subterană de 161 de locuri, sector de legume-fructe cu 504 mese, sector alimentație publică, sector produse alimentare cu 34 de spații comerciale, sector produse nealimentare cu 152 de module comerciale de 6 metri pătrați, două săli de instruire pentru antreprenori în domeniul comercial agricol și birouri pentru persoanele din administraţie, plus alei pietonale, spații verzi și drumuri de acces.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!