După zeci de drumuri făcute degeaba la Ministerul Culturii pentru deblocarea proiectului modernizării Pieţei Cetate, primarul Florin Birta a ajuns la capătul răbdării.

"Într-un an şi jumătate am fost de atâtea ori la Minister încât cunosc pe toată lumea, de la portar la ministru. Am epuizat toate căile amiabile. Nu mai putem aştepta. Săptămâna aceasta vom depune cererea de chemare în instanţă, pentru că altfel nu mai avem cum să finalizăm proiectul european până la sfârşitul anului 2023", spune Birta. Şi nu doar Primăria Oradea, ci toţi partenerii din proiect, inclusiv oraşul Hajdúböszörmény din Ungaria, riscă să piardă finanţări în valoare totală de 7,5 milioane de euro!

Blocaţi în gropi

Piaţa Cetăţii e ca sub asediu. Gropile viitorului pasaj subteran, adânci cât două etaje de bloc, ruinele arse ale fostei remize de tramvaie, din care au rămas doar faţadele, plus şantierul abandonat al viitoarei parcări de lângă Catedrală dau zonei un aspect postbelic. Prin zonă nu mai circulă tramvaiele din august 2021, săpăturile la parcarea subterană s-au blocat în februarie anul trecut din cauza lucrărilor de descărcare arheologică, iar şantierul pasajelor subterane de lângă blocul Cicero se desfăşoară cu încetinitorul în aşteptarea actualizării, prin OG, a preţurilor materialelor de construcţii.

Între timp, maşinile circulă prin zonă cu viteza a doua, încolonate pe o singură bandă pe sensul de mers, săltând peste gropi, iar pietonii traversează pe unde îi taie capul, având ca scuză condiţiile de şantier. "E o adevărată nebunie. Decât să trec prin Piaţa Cetăţii, mai bine ocolesc pe Seleuşului, că mai repede ajung", spune un şofer.

Condamnaţi la faliment

Cei mai supăraţi sunt însă comercianţii din Piaţa Cetate. De la deschiderea şantierelor, vânzările s-au prăbuşit. "Abia dacă vând un sfert din cât vindeam înainte. Oamenii nu mai vin pentru că în zonă se circulă greu, nu au unde-şi lăsa maşinile şi trebuie să treacă prin noroaie ca să ajungă în piaţă", spune un vânzător de legume.

producători Piața Cetate Oradea

În lipsa muşteriilor, producătorii îşi strâng bagajele imediat după prânz. "Efectiv, vinzi doar dimineaţa. După ora 13 în piaţă sunt mai mulţi vânzători decât cumpărători. La ora 14 deja împachetează lumea", se plânge o vânzătoare.

Liviu Andrica, seful ADP OradeaDeclinul a început după incendiul din iulie 2020 care a distrus clădirea fostei remize de tramvaie, pe atunci hală de lactate. 110 comercianţi au fost redistribuiţi prin piaţă în condiţii improprii. "Producătorii de lactate au fost înghesuiţi în spatele pieţei într-o hală de lângă WC unde nu intră nimeni, florăresele au fost mutate pe un platou unde ajunge doar cine chiar are de cumpărat, în hala de legume vara-i aşa de cald că legumele se strică, iar iarna, frig de îngheaţă în două zile", spune un comerciant.

Directorul Administraţiei Domeniului Public, Liviu Andrica (foto), îşi pune speranţele în reabilitarea Pieţei. "Nu sunt cele mai bune condiţii, dar nici nu putem face acum investiţii. Noi am montat deja de doi ani cortul în care să mutăm comercianţii când vor începe lucrările de modernizare a pieţei. Încă aşteptăm".

Un proiect de milioane

Primăria vrea să reabiliteze Piaţa Cetate sub forma unui centru de afaceri, după modelul din Rogerius, cu fonduri europene. Proiectul transfrontalier Ro-Hu privind "Îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă în judeţul Bihor, Oradea şi în Hajdúböszörmény prin dezvoltarea infrastructurilor cu potenţial local", depus încă din 2018, are o valoare totală de 7,5 milioane euro.

Din această sumă, cea mai mare parte îi revine Primăriei (6,5 milioane euro, din care 4,5 milioane contribuţia bugetului local), urmată de Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bihor (250.000 euro), care şi-a propus achiziţionarea a 4 food-truck-uri pe care să le pună la dispoziţia producătorilor agricoli ca piaţă mobilă, şi de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor (30.000 euro), care şi-a asumat organizarea a două târguri de cariere. Oraşul partener din Ungaria are rezervată suma de 715.000 euro pentru dezvoltarea unui centru de antreprenoriat pentru producătorii locali.

Teoretic, proiectul cu termen de implementare de 28 luni trebuia finalizat anul acesta în august, dar e imposibil!

vânzători de flori Piața Cetate Oradea

"Spuneţi-ne cum doriţi..."

În Oradea, proiectul s-a blocat imediat după incendiul din iulie 2020 care a distrus fosta remiză de tramvaie. Construcţia, intrată în proces de clasare la cererea fostului primar Ilie Bolojan, a ajuns să fie declarată de Ministerul Culturii monument istoric abia în septembrie 2021, după ce era deja ruină. Prin acelaşi ordin a fost declarată monument istoric şi clădirea din vecinătate în care a funcţionat până în 2017 sediul ADP Oradea.

Florin Birta primarul orasului OradeaÎn discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Naţionale de Monumente, municipalitatea s-a arătat dispusă să renunţe la parcarea subterană de sub fosta remiză de tramvaie, să retragă clădirea viitorului centru de afaceri cu cel puţin 6 metri, ca să nu domine monumentul, şi să facă toate intervenţiile necesare pentru a primi avizul proiectului tehnic pe baza căruia să poată cere autorizaţia de construire. "Am promis că refacem hala cum a fost, cu materiale, cu tot, şi tot nu ne-au dat avizul pentru proiect", spune primarul Florin Birta (foto).

Edilul a obosit să mai bată drumul de Bucureşti. "Am intrat în Comisie şi le-am zis: «Spuneţi-ne cum doriţi să refacem hala şi aşa facem». Nu ne-au dat niciun răspuns concret. Au invocat că în jurul halei au fost nişte construcţii parazitare, care nu erau monument istoric şi pe care le-am demolat cu acte în regulă. «Până nu verificăm cum s-au demolat acele clădiri care erau în zona istorică nu vă putem da avizul». Aşa că ne-am blocat", povesteşte Birta.

Proces contra-cronometru

Înaintea sărbătorilor de Paşti, primarul s-a întâlnit cu ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, pentru a debloca proiectul, dar tot fără rezultat. "I-am spus că nu mai putem sta, că pierdem finanţarea europeană. Mi-a răspuns că acordarea avizului nu ţine de el, ci de Comisia Naţională de Monumente Istorice, drept pentru care i-am spus că vom da Ministerul în judecată. Asta e, n-avem de ales".

Oricum, subliniază Birta, s-a intrat deja în criză de timp. "Nu mai putem aştepta. Dacă nu încheiem lucrările până în decembrie 2023, când e ultimul termen, pierdem 7,5 milioane euro. Peste câţiva ani va veni cineva să ne întrebe «de ce i-aţi pierdut?»". Săptămâna trecută, juriştii Primăriei pregăteau dosarul pentru instanţă. "Sper că procesul nu va dura cu anii şi că, fiind vorba de un proiect european, se va da o hotărâre cu celeritate", spune primarul.

Teoretic, dacă procesul s-ar încheia înaintea vacanţei judecătoreşti, municipalitatea ar mai avea şanse să liciteze lucrările anul acesta şi să le termine la anul. Dacă nu, Primăria Oradea va pierde şansa de a reabilita Piaţa Cetate cu fonduri europene, dar şi credibilitatea în faţa partenerilor maghiari. Iar asta nu poate fi estimată în bani...


TOATĂ LUMEA PIERDE!
"Sper să găsim o soluţie"

Bekesi Csaba seful AJOFM BihorPierderea finanţării de 7,5 milioane euro ar afecta nu doar municipalitatea orădeană, ci şi partenerii în proiect: AJOFM Bihor, ADD Bihor şi Primăria Hajdúböszörmény. "Regulamentul spune că trebuie bifate toate activităţile din proiect, altfel se pierde toată finanţarea", spune directorul AJOFM, Békési Csaba (foto).

Instituţia avea de organizat două târguri de cariere cu peste 500 de participanţi, din care unul a avut deja loc cu succes, iar celălalt este programat pentru începutul lunii iunie.

La fel, ADD Bihor a comandat deja food-truck-urile pentru piaţa mobilă a producătorilor agricoli. "Am semnat contractul şi cele 4 maşini urmează să ajungă la finalul lunii mai. Primul târg o să aibă loc în iunie, cel târziu în iulie", zice directorul ADD, Barna Vitályos. Potrivit acestuia, şi partenerul din Ungaria şi-a atins obiectivele din proiect: "Din câte ştiu, Hajdúböszörmény şi-a amenajat magazinul de prezentare". Doar Primăria Oradea, care are cea mai mare investiţie, e blocată în acte şi avize...

(Articol publicat în cadrul proiectului Eu Cohesion Funds Impact on People's Live)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!